Ministrul Eugen Nicolaescu a declarat, sambata, intr-o conferinta de presa, la Targu Mures, ca, in prezent, resursa umana din sistemul sanitar constituie o mare problema si vrea sa reia ideea din primul sau mandat in fruntea ministerului, de plata a personalului medical dupa performanta, dat fiind ca in ultimii patru ani nu s-a facut nimic in acest sens, informeaza Mediafax.

"Din pacate, au trecut patru ani in care nu s-a facut nimic si trebuie sa reluam acea idee, in sensul de a incerca sa facem plata personalului medical dupa performanta. In sensul in care sa motivam personalul medical si in felul acesta sa gasim o metoda prin care sa stabilizam personalul si chiar sa-l atragem. Sa-l motivam sa ramana in tara. (...) Ca vom face modificari legislative substantiale, ca vom merge poate la acte normative subsecvente - mi-e greu sa va spun astazi care va fi alternativa. Dar oricum trebuie sa ne gandim sa scoatem statutul personalului medical din statut bugetar si sa-l ducem intr-un statut de plata dupa performanta, pe un buget global, astfel incat sa existe flexibilitate la nivelul conducerii spitalului, la nivelul conducerilor de sectii, dar pe criterii obiective. Criterii obiective foarte bine stabilite, usor comensurabile, ca sa poata sa fie si stimulative si aplicate motivant. Pentru ca, daca nu vom face acest lucru, vom cadea intr-o alta alternativa probabil, in care sa intarim abuzuri sau sa se intample orice altceva decat ceea ce ne dorim si speram sa se intample ca urmare a acestor activitati", a spus Nicolaescu.

Nicolaescu a mai spus ca el a avut si are in continuare "retineri" legate de acordul incheiat de guvernele trecute cu FMI si Comisia Europeana, care impune "constrangeri suplimentare", insa acesta trebuie respectat.

"Chiar daca eu am avut retineri si am retineri in continuare pe acest acord, ei (cei de la FMI, BM si CE - n.r.) trebuie respectati, trebuie sa convenim directiile pe care vom merge in continuare si dupa ce le convenim, sigur, ele vor fi facute publice. (...) Am spus ca in 2009, cand s-a facut acest acord, am considerat ca n-aveam nevoie. Ca daca aveam un Guvern responsabil, acel Guvern ar fi trebuit sa-si faca singur ordine in curte, sa nu aiba nevoie de cineva sa-i dea la fundulet cu nuiaua, ca sa-si faca treaba. De asta am spus ca am avut retineri, nu pentru altceva. Si de acolo, sigur ca s-au nascut constrangeri suplimentare, pe care, ca o tara normala si democratica, ti le duci mai departe indiferent cine vine si pleaca de la guvernare. E acord international? Respecti legea internationala, indiferent ca-ti place sau nu-ti place", a aratat Nicolaescu.

Nicolaescu a adaugat ca el a fost cel care, in mandatul trecut, le-a crescut lefurile celor din sistemul sanitar, chiar daca "nimeni nu-si mai aduce aminte" ca a dublat salariile medicilor si asistentilor si a triplat salariile rezidentilor de anul I si II.

El a aratat ca, atunci cand a plecat din functie, un medic rezident avea 1.100 de lei, iar acum are 700, precizand insa ca in acest an nu se pot face modificarile salariale, ci abia dupa ce va fi schimbata legea care sa permita acest lucru si se va fundamenta astfel bugetul pe 2014.

"Criteriile de performanta vor fi cunoscute, transparente, nu le tin in sertar. Deocamdata lucram, gandim o schimbare legislativa. Astazi legea ne interzice, trebuie sa schimbam legea ca sa facem un asemenea sistem. (...) Toata salarizarea de care discutam se duce pe buget global, deci in aceeasi suma de finantat. Dar este o discutie pe care trebuie sa o avem in perioada urmatoare. Eu sper ca in acest an sa reusim ca toata baza legislativa necesara pentru a ne atinge obiectivele sa fie realizata. Dupa, sigur ca vom putea trece si la aplicare. (...) In 2013 e acelasi sistem, prin Casa. Noi trebuie sa facem o serie de ajustari, de revizuiri ale sistemului de finantare, in 2013. Am o constrangere de natura legala - conform Legii finantelor publice, toate actele normative care vor sta la baza constructiei bugetului pe 2014 trebuie sa fie gata adoptate pana la data aprobarii bugetului pe 2014. Deci daca ma duc frumos inapoi pe Legea finantelor publice, eu trebuie sa le am pe toate adoptate pana la 15 septembrie", a precizat el.

Pe de alta parte, a spus Nicolaescu, este important si ca mediul de lucru sa fie motivant si ca investitii si ca personal, intrucat un medic care lucreaza cu aparatura invechita "oricand poate fi acuzat de malpraxis". Nicolaescu a refuzat sa comenteze faptul ca presedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae, a amenintat cu o greva generala, daca nu cresc salariile in sistem, aratand insa ca este "pregatit pentru orice".

In aceeasi conferinta de presa, secretarul de stat Raed Aradat a precizat ca nu se pune problema reducerii anilor de rezidentiat, astfel incat medicii sa ajunga mai repede pe post, aratand ca s-ar ajunge sub standardele UE, in timp ce Nicolaescu a spus ca, daca s-ar lua o asemenea masura, Romania ar putea chiar ajunge in procedura de infringement pe acest subiect.