Shire a informat că este pregătită să recomande acţionarilor să aprobe tranzacţia. Deşi sediul este la Dublin şi compania este listată la Bursa de la Londra, Shire are operaţiuni semnificative în SUA, de unde obţine peste două treimi din venituri.
Shire a anunţat că acţionarii vor deţine 50% din entitatea rezultată în urma fuziunii, acţiunile urmând să fie tranzacţionate în Japonia şi SUA.

În ultimii ani, Takeda a cumpărat în mod agresiv companii farmaceutice din Europa şi SUA, pentru a-şi extinde operaţiunile şi a compensa încetinirea de pe piaţa internă.

Miercuri, la închiderea şedinţei Bursei de la Tokyo, acţiunile Takeda au scăzut cu 7%, investitorii fiind îngrijoraţi de costul ridicat al potenţialei tranzacţii.