Iulian Vana are un service auto in satul Mihai Viteazu, de langa Turda. Dupa o vreme, au inceput sa vina tot mai multi clienti. Asa ca Iulian s-a gandit sa-si extinda afacerea. Dar de unde bani? A aflat ca poate accesa fonduri europene prin masura 312 a Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala. La fel au facut alte 71 de persoane din judetul Cluj.

"Din fericire, am avut succes. Proiectul are o valoare de 285.000 de euro plus TVA. Clienti avem din sat, de la oras, chiar nu simtim ca suntem intr un mediu rural",
povesteste Iulian.

Iar localnicii se bucura. Isi repara masinile cu bani putini si nu mai trebuie sa mearga pana la oras. "In primul rand ca ii mai accesibil pentru noi sa venim, mai ieftin, si oamenii de aici au de lucru", spun acestia.

Si in Bistrita-Nasaud 32 de sate vor avea cate un salon de coafura. Printre proiectele care au primit finantare se numara si cel depus de familia Oprea, din satul Viisoara, care si-a deschis un centru SPA in plina recesiune. A primit de la stat 75 la suta din valoarea afacerii, adica aproape 200.000 de euro.

"Avem piscine, sauna, avem sali de sport de fitness//si avem si o parte de relaxare, masaj, terapii corporale si o salina cu sare adusa de la Praid", explica Mihai Oprea, patron.

Si totusi, in saracia din satele romanesti cine ar veni la...SPA? Patronii s-au gandit si la asta si nu vor sa-si scoata profitul in timp record. Asa ca au plecat cu preturi mici. De pilda, o ora de inot costa 15 lei iar copii au reducere 50%. Un abonament lunar, cu sedinte nelimitate, ajunge la 100 de lei.

Reprezentantii Agentiei pentru Dezvoltare Rurala ii sfatuiesc pe oameni sa depuna mai repede proiectele, pentru ca fondurile sunt pe sfarsite.