Apoi, cei interesati vor participa la diverse cursuri si vor invata cum functioneaza aplicatia prin care, in sfarsit, isi vor putea depune proiectele online. Site-ul a fost lansat miercuri si deocamdata este in teste.

"Aceleasi sectiuni care se gaseau pe hartie se gasesc si in aplicatie, diferenta este ca pe hartie lumea putea sa scrie orice. Si se spunea: descrie nu stiu ce, descriai, da-mi tabelul nu stiu care, il dadeai. Mai putin corect sau mai corect. Acum in aplicatie lucrurile sunt foarte clare: in campul ala trebuie sa scrii chestia aia, un numar, un text, o data" - explica Eugen Grigore, specialist IT.

Inscrierea in aplicatie este exact ca cea pentru crearea unui cont de e-mail. Din momentul in care platforma o sa fie functionala, cu formulare tip, programul de depunere online a proiectelor pentru fonduri europene va genera singur bugetul pentru dosar si nu o sa va lase sa completati date gresite. Nici sa faceti modificari dupa ce ati trimis documentul.

Eugen Grigore, specialist IT: "Incepi trei-patru-cinci proiecte si la sfarsit pe unul il transmiti. Ala pe care l-ai transmis, ingheata!"

Marcel Opris, directorul STS: "Nimeni, nici de la autoritate, nici de la beneficiar nu va putea modifica acel proiect."

In prima faza, autoritatile vor sa testeze aplicatia creata cu ajutorul Serviciului de Telecomunicatii Speciale - asa ca cine vrea bani europeni pe proiecte de training, recalificare sau dezvoltarea resurselor umane se poate inscrie pe site-ul www.fonduri-ue.ro. Cu totii vor face apoi cursuri.

Dragos Iorga, director general AM POSDRU: "Cate zece beneficiari zilnic sa participe la aceste cursuri. Vor fi organizate la Organismele Intermediare Regionale si tot knowledge-ul despre aceasta aplicatie va fi transmis potentialilor beneficiari care ulterior vor putea sa aplice de acasa, de la birou, singuri".

Dupa care, aplicatia va fi publicata pentru toata lumea. Depunerea proiectelor online ii scapa pe oameni de drumuri inutile, iar timpul de aprobare a dosarului scade. Polonezii depun online proiecte de 5 ani si au avut aproape 100% absorbtie. Noi am pierdut deja 6 miliarde de euro intre 2007-2013.