Pe Aleea Alexandru, la numarul 9, Iconic Food Wine & Design este o destinatie obisnuita pentru gurmanzii din Bucuresti. Daca la intrare te intampina doar o sigla discreta, inauntru are ce sa-ti sara in ochi: piese de mobilier colorate, articole vestimentare de colectie, portrete de femei celebre, tablouri si preparate culinare ce concureaza cu cele din restaurantele cu stele Michelin din strainatate.

Camelia Sucu conduce compania de mobila Class Living, iar casa de pe Aleea Alexandru, construita in 1913, a fost in ultimii patru ani un concept store pentru iubitorii de frumos. Restaurantul a luat nastere chiar in inima showroom-ului, ceea ce inseamna ca poti sa servesti masa pe cele mai frumoase piese de mobilier. 

Te invitam sa citesti un interviu cu ea despre "mancarea estetica" si despre bunul gust atat in farfurie, cat si in tot ce o inconjoara.

 

De ce v-ati deschis un restaurant?  

Iconic Food Wine & Design a fost la inceput un concept store cu obiecte si evenimente iconice. Treptat el a evoluat, tot in jurul ideii de design, insa s-a transformat intr-un concept mai complex. Acum, Iconic Food Wine&Design, asa cum ii spune numele, nu este un simplu restaurant, cel putin asa imi place sa cred, pentru ca din punctul meu de vedere, un restaurant trebuie sa ofere o experienta de lifestyle, adica una holistica: Iconic imbina design-ul de cea mai inalta calitate cu experienta unui esthetic food (concept propriu) alaturi de experienta uniu winebar cu vinuri la fel de …iconice. Mancare buna, naturala frumoasa la propriu, asezata frumos in farfurie si care te face sa te simti bine. Viata e frumoasa daca e traita in echilibru, asa ca mi-am dorit sa gasesc un echilibru intre mancare buna, bautura de calitate si design de cel mai inalt rang. Asa ca la Iconic Frumosul este hranit din toate punctele de vedere.

 

Cum ati descrie restaurantul Iconic Food Wine & Design? 

Ca pe un loc in care ma simt bine inconjurata de obiecte frumoase si de mancare la fel de frumoasa si unde invit iubitorii de frumos si de mancare buna sa mi se alature. Am pariat pe o experienta estetica si mi-am dorit sa creez din Iconic o destinatie in sine, pe care ti-o doresti s-o vezi din cand in cand si care, in timp, sa creeze dependenta: dependenta de interiorul vilei, de o piesa de design, de o terasa racoroasa si intima, de un vin bun, de un Iconic Juice servit frumos sau de un fel de mancare care ti-a placut in mod deosebit. 

 

Cum ati descrie piata restaurantelor din Romania anului 2014? 

Pot sa va dau un raspuns de simplu consumator. Recunosc ca frecventez cateva restaurante, nu pot spune ca stiu piata restaurantelor, insa cred ca cele care fac cu adevarat o diferenta nu se axeaza doar pe mancare, ci pe o experienta completa, fie ca ea tine de networking sau de entertainment de un fel sau altul. Exista restaurante pentru toate buzunarele, este adevarat, insa cred ca cele din zona superioara nu mai au voie sa insemne doar mancare si - celebrul cliseu - “atmosfera placuta”, ci pura seductie. Iar aceasta seductie de cele mai multe ori tine de creativitate si de detalii extrem de bine puse la punct, din bucatarie, pana la toalete.

 

Ce ati vrea sa se schimbe in industrie si ce ati vrut sa schimbati dumneavoastra, cu restaurantul Iconic Food Wine & Design? 

Iconic ofera o experienta care ma exprima pe mine si alegerile mele, nu este un manifest impotriva industriei si nici n-ar avea de ce. “Industria” banuiesc ca-si face foarte bine treaba, de vreme ce exista restaurante pentru toate buzunarele, lumea iese, consumul cel putin in marile orase intuiesc ca e cel putin constant daca nu in crestere. Iconic este apreciat de cei care apreciaza designul, carora le place sa se inconjoare pur si simplu de obiecte frumoase, care inteleg masa ca o experienta in sine, care au nevoie de intimitate pentru un pranz sau o cina de afaceri. Poate tocmai de aceea, in ultima perioada Iconic este din ce in ce mai mult cautat pentru evenimente private.

 

Ce inseamna, din punctul dumneavoastra de vedere, un restaurant bun?

Un restaurant care respecta mancarea tratand-o cu responsabilitate si creativitate deopotriva si care isi respecta clientul oferindu-i o experienta in sine, mai mult decat o masa. Un restaurant bun este pur si simplu acela la care revii pentru ca ti-a placut ceva anume din meniu. 

De unde v-ati luat inspiratia cand ati decorat restaurantul Iconic Food Wine & Design? 

La Iconic n-as spune ca este vorba despre o decorare in sine, cat mai degraba e vorba de o “gazduire” a pieselor de design, alese dupa criterii proprii de gust. Vila, care a implinit deja 100 de ani, este renovata si este frumoasa in sine, n-am avut nevoie de multe elemente de decor, cu exceptia tablourilor pe care eu le-am ales. Specificul sau insa este acela ca poti lua masa interactionand firesc cu obiecte de design pretioase si unicat - unele dintre ele. Piesele de mobilier si accesoriile sunt de vanzare pentru doritori, insa chiar daca nu cumperi, ele sunt acolo, langa tine. Design-ul in sine este definitia Iconic. El este cel care isi pune amprenta pe totul, de la mobilier la mancare. 

 

 

Care sunt mancarurile dumneavoastra preferate de la Iconic Food Wine & Design? Ce recomandati?

Tartar de somon si salata mediteraneana (cu ton): stiu ca suna banal dar este un turnulet format dintr-un pat de rosii, unul de avocado si tonul cu un gust nemaipomenit. Ca desert ador checul de ciocolata si lamaie facut dupa o reteta a mamei mele (l-am facut si eu de nenumarate ori) si “gandaceii” adica niste biscuiti foarte fragezi cu gem de caise si trasi in ciocolata. 

Ca o noutate, pot sa va spun ca este in pregatire “Breakfast at Iconic” la care poti sa mananci simplu, sanatos, natural ouale in toate formele lor. Facem inclusiv omleta alba (cu sau fara verdeturi) pentru doritorii de proteina pura. 

Ce piese de mobilier deosebite aveti in restaurant?

Biblioteca numita “Căpiță” a fratilor Campana si canapeaua Ground Piece de la Flexform sunt vedetele locatiei. Oricum, Iconic gazduieste temporar piese de la Class Living, in cate o luna dedicata unei anume case de design. 

 

Cum ati descrie meniul de la Iconic Food Wine & Design? Cu ce se diferentiaza?

Meniul Iconic Food Wine & Design este ceea ce am numit, dupa un concept propriu, “Esthetic Food”. Ce este ‘mancarea frumoasa”? Este mancarea preparata din ingrediente de cea mai buna calitate, in combinatia ideala pentru bunastarea si echilibrul corpului. Este nu doar o mancare care arata bine in farfurie, ci este o mancare ce te face sa te simti bine. Mancarea trebuie sa fie in armonie cu tine insuti si in armonie cu momentul din zi si cu contextul in care o consumi. 

 

Cine sunt clientii dumneavoastra?

Iubitorii de design si de gastronomie. Gurmanzi de toate felurile, cunoscatori. Angajati in corporatii si antreprenori. Ambasadori sau oameni de afaceri care doresc sa ia pranzul la o discutie de business sau care isi doresc o cina privata alaturi de un vin bun. Oameni frumosi, zic eu.

Care este pretul mediu pentru o masa la Iconic Food Wine & Design de o persoana?

Daca vorbim doar de mancare, pretul se situeaza in jurul a 110 ron de persoana, in functie de optiune. Vinul adauga la pret in functie de casa si vechime, evident. 

 

Foto: Teodora Maftei

Vezi si: Chef David Contant de la Iconic Food Wine & Design te invata sa faci cel mai bun tartar de somon

Contact Iconic Food Wine & Design
Adresa: Aleea Alexandru 7, Bucuresti Program: Luni si duminica - inchis. Marti - sambata: 12:00 - 18:00 (dupa orele 18:00, restaurantul functioneaza doar cu rezervare)
Facebook: Iconic Food Wine & Design
Poti sa faci si un tur virtual al restaurantului.