Finalul acestui an va fi aglomerat pentru Loredana Preda, antreprenoarea de 35 de ani care detine Galeriile Noblesse impreuna cu sotul sau, Silviu. Noblesse este unul dintre cei mai mari retaileri de mobila de lux de pe piata locala si se pregateste de extindere: pana in noiembrie ar trebui sa fie gata o investitie de peste un milion de euro intr-un nou showroom, cel mai mare proiect al companiei, unde vor fi aduse piese de mobilier de import din Italia, Spania, Franta, Anglia sau Portugalia pe o suprafata de aproape 1.000 mp. Este investitia care a tinut in priza familia Preda inca de anul trecut, dupa ce au cumparat o casa monument istoric din zona pietei Rosetti din centrul Capitalei, pe care acum o renoveaza, potrivit Business Magazin.

„Cererea exista (pentru mobila de lux – n.red.)", a tinut sa lamureasca inca de la inceputul discutiei Loredana Preda. Care adauga faptul ca tocmai acest lucru a stat la baza deciziei de a face noua investitie. „Diferenta este ca cererea este mult mai calificata, mai exigenta."

Cererea in crestere se vede si in rezultatele companiei, care anul acesta asteapta o cifra de afaceri mai mare cu 20-30% comparativ cu 2012, cand a avut incasari de aproape 3 milioane de euro. Explicatia pentru cresterea cererii se afla in faptul ca proprietatile valoroase si-au redus preturile, iar cei care le-au achizitionat au nevoie acum de mobila si decoratiuni pentru amenajare, este de parere Loredana Preda. Cele mai scumpe piese din noul showroom vor ajunge la preturi intre 20.000 si 25.000 de euro.

Citeste mai multe despre acest subiect pe www.businessmagazin.ro.