Tot mai multi antreprenori incep sa isi puna in practica proiectele inca inainte sa implineasca douazeci de ani. Pentru a face fata provocarilor din business-ul nou creat, tinerii renunta uneori la scoala, dar eforturile lor din domeniul in care aleg sa activeze sunt rasplatite cu sute de mii si chiar milioane de dolari.

Iata un top al ultimilor tineri intrati in sfera start-upurilor din tehnologie, realizat de Business Insider:

Nick D’Aloisio (17 ani)

Si-a vandut compania catre Yahoo pentru 30 milioane de dolari mai devreme anul acesta. Yahoo! a descoperit ca, de fapt, tehnologia din spatele start-up-ului Summly nu ii apartine lui Aloisio, dar tanarul a apucat sa semneze un contract care il obliga sa ramana alaturi de gigantul IT pana la sfarsitul anului viitor.

Ritesh Agarwal (19 ani)

Revolutioneaza industria hoteliera din tarile emergente prin oferirea de cazare in moteluri dotate cu tehnologie moderna. OYO Inns si Oravel, afacerile care vin in intampinarea turistilor cu alternative ieftine la hoteluri, au fost fondate de catre Ritesh pe cand avea doar 16 ani. In prezent, acesta detine in continuare functia de CEO in ambele companii.

Delian Asparouhov (19 ani)

A renuntat la prestigioasa universitate MIT ca sa puna la punct un serviciu prin care ajuta pacientii si persoanele care ii ingrijesc sa tina minte orarul pentru luat pastile. Serviciul se numeste Nightingale si tine evidenta orelor pentru administrarea medicamentelor. Potrivit blogului personal, Asparouhov este si partener in cadrul firmei Rough Draft Ventures, care investeste in studentii ce studiaza tehnologia in Boston.

Kevin Petrovic (19 ani)

A renuntat la studiile de la Princeton ca sa puna bazele propriei companii. Astazi, FlightCar se bate cu firmele de inchiriat masini cu traditie. Ideea din spatele afacerii presupune ca oamenii sa isi lase masinile parcate la aeroport si, cat timp sunt plecati, acestea sa fie inchiriate unor alte persoane. Petrovic a convins investitorii sa ii vireze in cont 6,1 milioane de dolari pentru asta.

Andrew Brackin (19 ani)

La numai 19 ani, tanarul, originar din Londra, vrea sa rezolve problema spatiilor de parcare din San Francisco, California. Start-up-ul sau se numeste Spot.

William LeGate (19 ani)

A inceput sa dezvolte aplicatii inca de pe cand avea 13 ani. Acum, sase ani mai tarziu, si-a propus sa “revolutioneze felul in care descoperim si folosim aplicatiile”, prin intermediul start-up-ului sau, Synapps.

Diwank Singh Tomer (19 ani)

Tomer a ales sa nu se concentreze pe o singura idee, ci pe mai multe. Cei care ii viziteaza site-ul pot vedea o selectie a acestora si sa o voteze pe cea care li se pare mai interesanta.

Sean McElrath (17 ani)

Are 17 ani dar si-a lansat deja propria companie, cu ajutorul unei firme de investitii. Este cofondatorul Hallway, ce se adreseaza elevilor de liceu si carora le inlesneste comunicarea. Prin intermediul Hallway, elevii pot pune intrebari, posta notite de curs, invata impreuna si colabora pentru realizarea temelor.