Intr-o casa din Focsani locuieste familia Tutoveanu. Costica si sotia lui Iuliana risca sa ajunga pe drumuri pentru ca au girat un imprumut de 120.000 de euro, luat de un apropiat de-al lor, de la un camatar. Omul n-a returnat suma, iar acum sotii Tutoveanu se lupta in instanta sa-si pastreze locuinta.

Sumele puse in joc de camatari sunt fabuloase, prin comparatie cu cele pe care le poate obtine de la o banca un roman cu un salariu mic. Din pacate, internetul este plin de oferte-capcana.

Discutie telefonica:

"-Ce suma doriti?

-10.000 de euro.

-Si ca garantie?

-Masina, apartamentul, ce acceptati dumneavoastra".

Stabilim ca masina valoreaza suficient cat sa acopere garantia, dupa care "creditorul" ne prezinta metoda.

"- Acte se fac de vanzare-cumparare pe autovehicul.

 - Deci eu va vand, practic, masina.

 - Absolut. Si noi va dam o hartie prin care ne obligam sa v-o vindem in perioada pe care-o stabilim noi cu suma care trebuie.

 - De dobanda voiam sa va intreb.

 - La 10.000 de euro, undeva la 600 de euro pe luna".

Adica 7.200 de euro pe an. Asta inseamna o dobanda de 72%, insa exista oameni care se plang ca au avut de platit si de trei ori suma imprumutata. Contractul se incheie la notar. Daca acesta observa nereguli are dreptul sa refuze autentificarea.

"In masura in care clientii prezinta suspiciuni, se pot anunta organele de Politie ca sa intervina in cazul respectiv", explica Miruna Popescu, purtator de cuvant al Uniunii Nationale a Notarilor Publici.

Camataria, ilegala in teorie

In acest moment, Codul Penal incrimineaza camataria, de orice fel ar fi ea: "Darea de bani cu dobanda, ca indeletnicire, de catre o persoana neautorizata constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani."

"Cei care comit astfel de infractiuni sunt bine organizati. Criminalitatea informatica este intr-un trend crescator", precizeaza Virgil Spiridon, sef serviciu Combaterea Criminalitatii Informatice IGPR.

Insa, daca exista un act, semnat de buna-voie, nimeni nu-i va putea lua apararea pagubitului in instanta. Autoritatile le recomanda celor care au nevoie de bani sa apeleze la banci ori la institutii autorizate de BNR. Altfel, risca sa ramana fara proprietati in viata reala, chiar daca au accesat un imprumut virtual.