Programul are o finanţare totală de 2.400.000 de euro. După 3 luni de la înfiinţare mulţi se pot mândri deja cu câştiguri considerabile. Cele mai multe investiţii sunt în domeniu IT.

Programul Dispora Restart este finanţat prin fonduri europene şi înfiinţat acum un an şi jumătate. În primul an oamenii primesc 75% din cei 40.000 promişi de stat, iar dacă în 12 luni fac un profit de 10.000 de euro, pot aplica pentru a doua tranșă.

Alexandra are 35 de ani - în urmă cu doi ani a vândut tot ce avea şi a plecat în Australia. Acum s-a reîntors acasă şi după 3 luni a reuşit aproape să facă profitul de 10.000 de euro.

Alexandra Bejan, architect: “Societatea a fost înfiinţată în ultimele 3 luni, proiectele au venit cu uşurinţă. Mai am puţin şi depun formularele pentru tranșa a doua.”

Ciprian are 31 de ani şi a stat 10 ani în SUA. El susţine că acum ţara noastră este mult mai ofertantă pentru ideea lui de business.

Ciprian Costin, antreprenor IT: “Românii sunt creativi, aici sunt multe companii de outsourcing. În SUA e cretivitatea dar nu şi capacitate de a executa aceste idei. În Iaşi sunt atâtea evenimente de software, atâtea conferinţe, parcă ar fi oraşul de 3 milioane nu de 300.000 de locuitori.”

Vasile Asandei, director general ADR Nord-Est: “Este vorba de 60 de planuri de afaceri care au fost selectate din 149 şi care au început să le implementeze. Până acum, fiecare aplicant a primit 75% din bani.”

Ana Maria Drăgănuță este din Bacău, are 29 de ani şi a stat în Portugalia 2 ani. Cu ajutorul acestui startup a înfiinţat o platformă online care să vină în sprijinul colegilor săi avocaţi.

Până în luna martie firmele trebuie să ducă la bun sfârşit planul de afaceri. După această perioadă, persoanele vor fi monitorizate încă 6 luni.