Sotii Constantinescu au aflat mai multe despre extractia de rapane de la un scafandru militar cu experienta care lucrase in domeniu la o firma turceasca. Omul i-a incurajat sa se apuce de o astfel de afacere insa inceputul a fost unul anevoios. In 2003 nu exista cadru legislativ care sa le permita sa se dezvolte, asa ca au renuntat.

"A durat ani buni pentru ca, fiind o noutate in Romania, autoritatile nu cunosteau care sunt pasii normali de autorizare pentru un astfel de produs si atunci a trebuit sa incepem o activitate de pionierat pentru autorizare, colectare, procesare si in final export”, povesteste Alina Constantinescu.

La inceput, au cules rapane cu ajutorul scafandrilor. Procesau melcii la fabrica de conserve de la Jurilovca. Si-au cautat singuri clientii, scriind zeci de e-mail-uri la camerele de comert din Asia. Asa au gasit o firma din Coreea iar abia anul trecut, cu ajutorul unor credite au reusit sa isi deschida propria fabrica la 23 August. Au accesat fonduri europene pentru utilaje insa recunosc ca fiecare zi e o provocare.

"Este destul de greu, sunt scafandri in apa, sunt emotii, se strica vremea o luna, nu e chiar asa de simplu. Pentru mine, cel mai dificil moment a fost decizia de a construi fabrica, pentru ca a necesitat investitii", explica Dancu Constantinescu.

Rapanele proaspete trec prin mai multe procese. Totul incepe cu denisiparea. "Dupa denisipare, rapana este introdusa in cosurile de fierbere si introdusa in bazinele de fierbere. Avem doua bazine de fierbere cu o capacitate fiecare de 150 de kg”, explica o angajata a fabricii.

"'Obtinem doua produse pentru export: la rapanele mari scoatem carnea, iar pe cele mici le trimitem cu tot cu cochilie", spune, in final, Alina Constantinescu.

Anul acesta vor ajunge pe piata din Coreea in jur de 150 de tone. Pleaca din fabrica cu 6,5 dolari pe kilogram. Deocamdata in Romania nu exista perioada de prohibitie asa ca rapanele pot fi pescuite tot anul. In supermarketurile din Romania, un kilogram se vinde cu 70 de lei. Cele mai gustoase rapane sunt, spun cunoscatorii, cele fripte pe plita.