Este de aşteptat ca majorarea dobânzilor bancare şi creşterea monedei europene să mai taie din elanul celor care vor să se mute în casă nouă.

Pentru că există cerere, se construieşte mult, nu doar în Bucureşti, ci şi în restul ţării, însă specialiştii vorbesc despre preţuri mai mari.

Ne aşteptam ca şi în 2018 această tendinţă să continue, luând în calcul prognozele de creştere economică, fiind de 5,5%. Cred că tendinţa de creştere o să se menţină şi în 2018, însă trebuie să luăm în calcul că şi costurile de finanţare cresc, în special spre sfârșitul anului trecut s-a văzut o creştere a ratei dobânzilor, precum şi o creştere a cursului de schimb”, explică Francesca Postolache, partener PWC.

Cele mai mari creşteri de preţ au fost în Cluj Napoca. S-au vândut chiar şi cu 1457 de euro pe metru pătrat. Creşteri de preţ au fost şi în Timişoara, Constanța, Iaşi sau Braşov.

În ceea ce priveşte Bucureştiul, specialiştii spun că vor fi căutate apartamentele situate în apropierea clădirilor de birouri. Tocmai de aceea se construiesc blocuri în zonele Barbu Văcărescu, Floreasca, Politehnica şi Bulevardul Expoziţiei.

Totuşi, cei care vor să cumpere sunt destul de precauţi.

Mulţi dintre cei care au credite iau în calcul care vor fi costurile de finanţare. Mulţi dintre ei au trăit experienţa crizei din 2008 şi au văzut că preţurile pot creşte foarte mult, iar apoi pot scădea dramatic”, a precizat Francesca Postolache.

Există o plajă destul de largă de clienţi care se pot finanţa în ciuda faptului că avem o creştere a roborului destul de semnificativă, o creştere a cursului euro şi anumite frământări la nivel politic. Sunt destul de mulţi oameni care se pot finanţa chiar şi în condiţiile actuale”, a transmis Gabriel Voicu, consilier imobiliar.

Anul acesta vor fi mai puţini cei care îşi vor cumpăra o locuinţă prin programul “Prima casă”, bugetul a scăzut cu 20%, de la 2,5 miliarde de lei anul trecut, la două miliarde în 2018. De altfel, statul a anunțat că va reduce treptat garanțiile acordate prin programul guvernamental.