Un proiect extrem de ambitios al Guvernului, care rezolva, pe de-o parte, o componenta sociala, iar pe de alta parte, ajuta si la dezvoltarea economica pe orizontala. Spun o problema sociala, pentru ca, astazi, foarte multi profesori, medici nu stau sa predea la tara pentru ca nu au o casa, o locuinta. De multe ori este foarte greu sa faca naveta de la oras la tara si atunci avem suplinitori mai slab pregatiti decat titularii si o calitate mai slaba a actului medical si a actului educational in mediul rural”, a explicat premierul in interviul acordat Mediafax.

Boc a mai spus ca la dezvoltarea proiectului va fi folosita experienta Bisericii Ortodoxe cu casele parohiale, apartamentele urmand a fi inchiriate sau oferite pe gratis.

Eu cred ca as merge pentru a oferi pe gratis, vom vedea daca se poate sau nu acest lucru, ca medicul, profesorul sa stea acolo, la tara, si sa aiba o locuinta, pentru a putea avea o calitate mai buna a actului medical si actului educational”, a mai spus premierul.

Referitor la suma alocata pentru proiect, Boc a spus ca datele concrete se vor sti cand programul va fi lansat oficial.

Ministrul Dezvoltarii Regionale si al Turismului, Elena Udrea, a declarat, saptamana trecuta, ca Guvernul intentioneaza sa construiasca circa 25.000 de locuinte in mai multe comune din tara pentru profesori, medici, preoti, ingineri si specialisti, care vor sa lucreze in mediul rural.