"Peste 45% dintre cei care doresc sa cumpere o noua locuinta sunt interesati in primul rand de pretul si de suprafata apartamentului. Locuinta este astfel aleasa in functie de buget, de costurile de intretinere si abia apoi in functie de zona. Studiul Be Igloo arata ca ultimii doi ani de criza au reorganizat lista de prioritati a celor interesati sa-si cumpere un apartament", se arata intr-un comunicat al firmei.

Unde gasesti cele mai ieftine apartamente din Bucuresti? Dar cele mai scumpe? VIDEO

In legatura cu zona in care doresc sa fie amplasata locuinta pe care vor sa o cumpere,  45% dintre respondenti solicita o oferta generala, pe tot Bucurestiul. Ei nu mai cer oferte doar pentru un cartier sau doua, ci vor sa compare preturile din toate ansamblurile, indiferent de zona.

In anii de dinaintea crizei, majoritatea clientilor, indicau direct cartierul sau cartierele in care doreau sa cumpere o locuinta si nu erau foarte atenti la preturi.

"Criza i-a obligat pe romanii care inca mai au un buget pentru o locuinta sa fie mai precauti cand vine vorba de cheltuirea banilor. Ei prefera sa se uite cu mare atentie la toata oferta de pe piata, chiar daca acest lucru intarzie procesul de achizitie, si sa cumpere acolo unde preturile sunt cele mai atragatoare, lasand zona pe planul doi", se mentioneaza in comunicat.

Cei care au drept criteriu principal de alegere a unei locuinte zona in care aceasta este amplasata, se indreapta cu preponderenta spre cartierele mai ieftine, dar aflate in apropierea centrului orasului. Astfel, 30% dintre cumparatori isi doresc o locuinta in cartierul Titan, iar 13% in Militari.

Zonele cel mai putin cautate sunt Berceni, Drumul Taberei (din cauza lipsei liniei de metrou) si zona de nord a Capitalei (din cauza accesului greu si a preturilor piperate), pentru care opteaza mai putin de un procent dintre clientii interesati de o noua locuinta.

"Nu este deloc surprinzator faptul ca oamenii aleg zone precum Titan si Militari daca luam in considerare ca aici apartamentele cu doua camere au preturi incepand cu 52.000 de euro, iar in celelalte zone preturile sunt aproape duble", considera autorii studiului.

Cat vor costa apartamentele vechi peste un an

Dupa pret si suprafata, un alt punct important pe lista celor interesati sa cumpere un apartament se numara si aspecte legate de costurile de intretinere ale locuintei, sistemul de paza sau calitatea cladirii.