Complexul este dezvoltat de firma Swan Property, controlata de fondul de investitii Chayton Capital, care a intrat in insolventa in ianuarie 2013.

Cu o suprafata de 29.000 metri patrati, acesta a fost finalizat in anul 2011 si are un grad de ocupare de circa 35%, unul dintre motivele intrarii in insolventa a proiectului. 

Licitatia este programata pentru 31 ianuarie, iar administratorii vand cele trei cladiri de birouri care formeaza complexul, inclusiv terenul de 22.866 mp pe care este construit acesta, dar si un lot de teren 5.000 mp pentru dezvoltare ulterioara. 

Insolventa a fost deschisa la cererea proprietarilor Swan, dupa ce principalii creditori ai firmei, bancile Volksbank si UniCredit Bank din Austria, au solicitat la randul lor declansarea procedurii in noiembrie 2012. Tribunalul a aprobat insa solicitarea depusa de catre Swan si a desemnat Casa de Insolventa Transilvania administrator judiciar. 

Dezvoltatorii proiectului au accesat in 2008 un credit cu o valoare de 92,7 milioane de euro de la UniCredit si Volksbank. Potrivit datelor de la Ministerul Finantelor, firma Swan Property avea la finalul anului 2012 datorii de 373 milioane de lei (aproape 84 milioane euro).

Printre chiriasi se numara Ford, Flanco, Coca-Cola, Vodafone, Renault Technologie Roumanie si Mercedes-Benz. 

Swan Office & Technology Park reprezinta o investitie de peste 50 milioane de euro.