Pe soseaua Metalurgiei, in Bucuresti, dezvoltatorul a doua blocuri vinde garsoniere si apartamente la pret de masina.

De cateva zile, Catalin este proprietarul aceste garsoniere de 30 mp, la demisol, pentru care a platit 21.500 de euro. Este unul dintre cei multi pentru care masina e mai valoroasa decat casa.

Pretul este intr-adevar unul bun daca nu vezi si dezavantajele zonei. Prin fata blocului trec zilnic sute de tiruri, cine vrea loc de parcare plateste inca 3.400 de euro, iar daca nu ai masina mergi un km si jumatate pana la prima statie de metrou.

Iesim din Bucuresti si ajungem in Popesti Leordeni, la 11 km de centrul orasului. Aici gasim de vanzare "case cu gradina", intr-un cartier format din 7 case, fiecare cu o suprafata de 110 mp , pentru care se cer 59 de mii de euro.

Curtea este un petec de 20 de mp, din balcon poti vizita cu usurinta dormitorul vecinului, ca sa ajungi in mansarda trebuie sa urci pe o scara retractabila, iar finisajele nu sunt deloc atractive. In plus, intimitatea lipseste cu desavarsire.

Compromisuri se pot face si in nordul Capitalei. De pilda, un dezvoltator promite ca va ridica pe un teren din Corbeanca 150 de case pana la sfarsitul anului viitor. Pentru ca probabil nu are bani sa construiasca acum, vine cu urmatoare propunere: cine investeste in clipa de fata primeste o casa pe hartie deocamdata la pret de apartament cu 2 camere.

Practic, cu 50.000 de euro primesti fundatie unei case de 100 de mp, care are o curte de 160 de mp. Un pas pe care putini il mai fac in ziua de azi. Mai ales ca in zona, nu exista utilitati iar drumul pietruit pare ca duce spre nicaieri.

Si totusi se pare ca asta cumpara acum romanii. Studii arata ca un sfert dintre cumparatori cauta suprafete intre 40 si 60 de mp. Mai mult, 80% dintre clientii dezvoltatorilor din ziua de azi sunt dispusi sa plateasca intre 40 si 80 de mii de euro pentru o locuinta.