"Impactul COVID-19 pe piaţa imobiliară este în creştere şi se va resimţi pe deplin în timpul celui de-al doilea trimestru. Încet, dar sigur, procedurile de izolare aflate în vigoare par să aibă efect în Europa, cu unele indicii de redeschidere parţială a economiilor naţionale", a declarat Jos Tromp, head of research, Continental Europe, CBRE.

Acesta consideră că, în general, locurile de muncă din spaţiile de birouri vor fi mai puţin afectate decât altele, cum ar fi cele din sectorul de retail sau din turism, dar ratele de neocupare a birourilor vor creşte probabil în continuare.

"Pe pieţele europene de investiţii, activitatea a scăzut începând cu sfârşitul lunii martie, un număr tot mai mare de tranzacţii fiind afectate, potrivit CBRE. Pentru a evita un impact mai puternic, toate segmentele din industrie ar trebui să colaboreze arătând flexibilitate şi construind parteneriate pe termen lung", a adăugat Jos Tromp.

Potrivit companiei de consultanţă imobiliară, noile lansări de proiecte de investiţii rămân rare, însă cu toate acestea, CBRE a lansat recent vânzarea unei zone industriale dezafectate în Bucureşti, iar "interesul investitorilor a fost peste aşteptări". Provocările apărute odată cu limitările privind deplasarea vor fi abordate în limita posibilităţilor prin organizarea de tururi virtuale.

"Ne aşteptăm ca volumul total de investiţii din acest an să fie cu aproximativ 50% mai mic decât cele anticipat iniţial şi doar în 2021 să vedem o revenire a pragului de peste un miliard de euro, având în vedere că apetitul astfel de investiţii imobiliare nu va fi afectat de această criză", a declarat Gijs Klomp, Head of Investment Properties, CBRE România.

Sectoarele de alimente şi băuturi şi cel de divertisment au fost cele mai afectate şi ar putea lua o turnură diferită după criză, cu disponibilizări ale locurilor de muncă care sunt aşteptate să crească semnificativ până la sfârşitul anului.

"În general, ratele de colectare au scăzut dramatic, media din aprilie în centrele comerciale a fost cuprinsă între 10 şi 20% până acum şi se preconizează o colectare şi mai redusă în luna mai. Prin urmare, pe lângă măsurile pe termen scurt de reducere a cheltuielilor, proprietarii au început deja discuţii cu băncile pentru amânarea plăţilor şi sunt în negocieri cu retailerii", a afirmat Luiza Moraru, Head of Property Management, CEE, CBRE.

Construcţiile de birouri ale dezvoltatorilor precum One United, Skanska, Forte Partners sau Tiriac evoluează conform planificării. În ceea ce priveşte activitatea de leasing, CBRE estimează că volumul tranzacţiilor de închiriere în 2020 ar putea reprezenta 50 - 60% din volumul anului trecut, cu renegocieri şi cu o rată de acceptare netă de 50/50.

În ceea ce priveşte contractele de închiriere care expiră anul acesta şi anul viitor, volumul spaţiilor pentru care chiriaşii şi proprietarii urmează să ia o decizie ajunge la aproximativ 300.000 mp. Potrivit CBRE, aproximativ jumătate din această suprafaţă se va îndrepta către o soluţie de reînnoire şi renegociere, iar cealaltă jumătate s-ar putea orienta către proiecte de birouri existente sau aflate în curs de desfăşurare.

CBRE Group, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare companie de servicii comerciale şi investiţii în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2018. Compania are peste 90.000 de angajaţi (fără a include afiliaţii), răspunde nevoilor dezvoltatorilor imobiliari şi deserveşte proprietari şi chiriaşi prin intermediul celor peste 480 de birouri (excluzând filialele) din întreaga lume.