Giga Popescu anunta ca va deschide la inceputul lunii viitoare un centru comercial de tip bazar in Piata Rahova. Si Adrian Ilie spune ca in maximum doua luni va face public noul sau proiect de business. Fostul capitan al nationalei cocheteaza de ani buni cu lumea afacerilor imobiliare.

A renuntat la ideea de a avea propria agentie de real estate, dar nu si la proiectele din acest domeniu.

Din octombrie, in Piata Rahova va aparea un nou centru comercial de tip bazar. Printre proprietari, alaturi de Marius Roates si George Saguna, se numara si Giga Popescu. Cei trei actionari au investit aproape 10 milioane de euro si, pe un teren de 12.300 de metri patrati, au demarat construirea "Doldora Bazaar".

Idei de business in perioada de criza au si alti reprezentanti ai lumii fotbalului. Contactat de Gandul, Adrian Ilie a declarat ca "momentan, ma aflu in mijlocul unor discutii cu privire la un nou proiect de afaceri. Abia in cateva luni voi putea vorbi despre detaliile lui concrete".

Mai multe informatii despre acest subiect, in Gandul.