Suma aferenta anului 2017 a fost calculata avand in vedere cazul ipotetic in care, pentru 50% din totalul de circa 36 miliarde de lei (echivalentul a 8 miliarde de euro) care mai trebuie achitate de stat ca despagubiri pentru imobile nationalizate de regimul comunist, persoanele indreptatite opteaza pentru plata in numerar.

Proiectul de lege privind despagubirile pentru imobile nationalizate, pentru care Guvernul isi va angaja raspunderea, stabileste ca fostii proprietari ai caselor nationalizate care nu pot fi despagubiti in natura vor primi puncte in valoare nominala de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achizitiona prin licitatie alte imobile sau le vor preschimba in bani, dar dupa 2017, in limita a 14% pe an din suma punctelor.

Ultima transa va reprezenta 16% din numarul punctelor acordate, astfel incat suma totala sa poata fi achitata intr-un interval de sapte ani, calculat din 2017.

Fostii proprietari de imobile nationalizate ale caror dosare au fost deja solutionate vor primi despagubiri in numerar in termen de cinci ani, incepand cu ianuarie 2014, in transe anuale egale al caror cuantum nu poate fi sub 5.000 lei.

In aceste conditii, calculele Guvernului sunt ca, in intervalul 2014-2016 inclusiv, din buget vor fi scoase 501,1 milioane de lei anual, luand in considerare faptul ca suma aferenta despagubirilor deja stabilite, care trebuie achitate esalonat in cinci ani incepand cu 2014, se ridica la 2,5 miliarde de lei.

Plati mai mari sunt asteptate incepand cu 2017, an pentru care a fost deja calculat un efort bugetar de 3,02 miliarde de lei.

Guvernul a luat in calcul atat numarul total al cererilor formulate pentru restituirea proprietatilor, procentul de cereri solutionate pana in prezent, cuantumul sumelor stabilite prin titlurile de despagubire, suma medie acordata cu titlu de despagubire, exceptand osarele in care sumele acordate au fost semnificativ mai mari sau mai mici, cat si fluctuatiile preturilor la imobile pe piata.