"Ca proprietati generatoare de venituri, hotelurile si pensiunile resimt din plin efectele recesiunii. Cei interesati de pornirea unei afaceri in industria ospitalitatii pot achizitiona astazi unitati de cazare de mici dimensiuni la preturi comparabile cu cele practicate pe segmentul rezidential de lux", se arata intr-un comunicat al portalului lansat in ianuarie de imobiliare.ro.

Cel mai scump hotel scos la vanzare in Capitala este amplasat in zona Batistei, in apropiere de Piata Universitatii, si are un pret cerut de 1,7 milioane de euro. Este o unitate cotata la patru stele, cu o capacitate de cazare de 48 de locuri (zece camere matrimoniale, opt camere duble si doua apartamente). Imobilul este inscris pe lista monumentelor istorice din Bucuresti si dispune de un restaurant cu pana la 60 de locuri, precum si de o terasa de 150 de locuri.

Pe locul al doilea in clasament se inscrie un hotel de trei stele din zona Victoriei, care poate fi achizitionat cu 1,39 milioane euro. Imobilul este format din 17 camere, are o suprafata totala de 600 de metri patrati si un teren de 200 de metri patrati. Spre comparatie, in zona Victoriei o vila cu sapte camere din 1920, cu o suprafata de 170 de metri patrati utili, este scoasa la vanzare pentru 1,5 milioane euro.

La un pret cu aproape 50% mai mic-750.000 de euro-este listat un boutique-hotel de patru stele, construit in secolul al IX-lea, in zona Dacia. Proprietatea are noua camere, o suprafata totala de 800 de metri patrati si un teren de 170 de metri patrati.

In Brasov, in zona Warthe, un imobil nou construit cu o capacitate de 21 de camere are un pret cerut de 2,5 milioane de euro. Proprietatea dispune de garaj la demisol, restaurant si sala de conferinte. Cladirea are o suprafata construita de 2.000 de metri patrati si o curte de 700 de metri patrati.

In Poiana Brasov, un hotel de patru stele este scos la vanzare la un pret de 1,3 milioane de euro. Unitatea are o capacitate de cazare de 12 camere, la o suprafata de 1.250 de metri patrati.

Un pret apropiat, de 1,29 milioane de euro, are si o pensiune-restaurant din zona Blumana. Imobilul dispune de 15 camere si o suprafata construita de 900 de metri patrati.

In Constanta, la malul marii, unul dintre primele hoteluri din oras, numit Grand, este scos la vanzare pentru 850.000 de euro. Proprietatea este amplasata la intersectia Bulevardului Tomis cu Ferdinand, dispune de 30 de camere si a fost complet renovata in 2012.

In zona Stefan cel Mare, alt imobil cu valoare istorica poate fi achizitionat cu 390.000 de euro. Acesta are o capacitate de cazare de aproximativ 20 de camere si necesita derularea unor lucrari de restaurare si renovare.

De asemenea, in Cluj Napoca, in zona Floresti, o pensiune functionala cu 18 camere costa 1,2 milioane de euro. Imobilul a fost construit in 2008 si dispune de o suprafata construita de 900 de metri patrati.

In centrul Clujului, o pensiune de patru margarete poate fi achizitionata cu un milion de euro. Proprietatea are o capacitate de cazare de 12 camere si doua apartamente, o cafenea de 15 locuri si un restaurant de 70 de locuri.

La un pret de 390.000 de euro este scos la vanzare un hotel de 14 camere si patru stele situat in apropiere de Piata Cipariu. Imobilul a fost construit in 2009 si are o suprafata de 480 de metri patrati.

In Timisoara, cea mai scumpa unitate de cazare scoasa la vanzare este o pensiune de 14 camere amplasata in centrul orasului. Proprietatea dispune de o suprafata totala de 600 de metri patrati, este clasificata la patru margarete si are un pret cerut de 1,05 milioane de euro.

In plus, un imobil din zona Lugojului, de 15 camere, care poate fi folosit atat ca sediu de birouri, cat si ca pensiune, poate fi achizitionat cu 395.000 de euro. Constructia are o suprafata totala de 465 de metri patrati si un teren de 691 de metri patrati.

O unitate hoteliera similara amplasata in zona Complex Studentesc costa 300.000 de euro. Aceasta are 15 camere, o suprafata de 500 de metri patrati si beneficiaza de un grad mediu de ocupare de 60% pe zi.