Mall-ul, cu o suprafaţă închiriabilă totală de 45.000 mp, ar urma să fie cel mai mare proiect de retail care va fi livrat în România în 2020.

Dezvoltatorul israelian AFI Europe a anunţat în septembrie că a inaugurat proiectul de birouri AFI Park Braşov şi a deschis atunci porţile pentru noii chiriaşi, Siemens Romana şi NTT Data.

Proiectul mixt AFI Braşov, situat în centrul oraşului, cuprinde proiectul de birouri AFI Park Braşov (două clădiri de birouri), dar şi centrul comercial AFI Braşov.

Prima clădire de birouri are 12 etaje şi 15.000 mp suprafaţă închiriabilă, iar a doua fază a proiectului planifică să adauge o suprafaţă închiriabilă de 10.000 mp.

"Prin acest proiect, AFI Europe România continuă să îşi arate încrederea în sinergia dintre cele două tipuri de utilizare – retail şi birouri – proiecte mixte care oferă o serie de beneficii atât chiriaşilor clădirilor de birouri, cât şi chiriasilor centrului comercial", arăta grupul la acea dată.

Investiţia totală în proiect, incluzând centrul comercial şi prima clădire de birouri, se ridică la aproximativ 148 milioane euro.