"In doua luni vom putea introduce certificatele energetice. Nu le-am introdus pana in acum, pentru ca nu existau destui auditori energetici si ne-am temut de o eventuala blocare a pietei imobiliare", a spus Udrea in cadrul seminarului "Mediafax Talks about Construction".

In februarie, ministrul a declarat ca spera ca intr-o luna (martie - n.r.) sa poata fi introduse certificatele energetice, ca urmare a implementarii unor programe mai rapide de calcul a eficientei energetice si cresterii numarului de absolventi ai cursurilor de auditori.

Ulterior, Ioan Andreica, secretar de stat in minister, a anuntat ca certificatele energetice vor fi introduse probabil de la 30 martie, precizand ca institutia va propune ca pentru blocurile reabilitate termic sa nu fie necesara eliberarea unui astfel de document. El a mentionat ca in tara noastra sunt in prezent 620 de auditori.

Certificatul este valabil 10 ani de la data emiterii si se elaboreaza de catre auditori energetici pentru cladiri, persoane fizice atestate.

Citeste mai mult pe www.mediafax.ro!