Potrivit Cushman & Wakefield Echinox, stocul comercial (destinat închirierii) de clădiri de birouri din Bucureşti se ridică la circa 2,9 milioane de metri pătraţi, alte imobile cu o suprafaţă de circa 150.000 de metri pătraţi fiind ocupate de proprietari.

În acelaşi timp, cererea din primele trei trimestre s-a ridicat la 160.000 de metri pătraţi, în scădere cu 43% faţă de perioada similară a anului precedent, activitatea tranzacţională fiind dominată de contractele de reînnoire şi renegociere a chiriilor, care au reprezentat aproape 46% din cerere.

În timp ce trimestrul al doilea, sub impactul restricţiilor impuse de pandemia Covid-19, a fost unul dintre cele mai slabe pentru piaţa de birouri din Bucureşti din ultimul deceniu, cu un volum tranzacţionat de doar 44.500 de metri pătraţi, cererea a dat semne firave de revenire în cel de-al treilea trimestru, când volumul tranzacţionat s-a ridicat la 63.600 mp, potrivit datelor Cushman&Wakefield Echinox.

În acest context, rata de neocupare (contractuală) a spaţiilor se situează la 10,8%, remarcându-se o diferenţă semnificativă între spaţiile de clasa A (8,2%) şi cele de clasa B (18,2%). Pe de altă parte, gradul de utilizare a birourilor este la circa 40-50% din nivelul obişnuit înainte de declanşarea pandemiei, în condiţiile în care marea majoritate a companiilor continuă să funcţioneze în sistem Work from Home sau hibrid.

"Pe termen scurt, ne aşteptăm la o creştere a ratei de neocupare, în condiţiile în care o serie de mari ocupanţi au demarat procese de sub-închiriere a unor suprafeţe considerate excedentare. Piaţa continuă să se dezvolte dintr-o oarecare inerţie, ţinând cont că majoritatea proiectelor aflate în construcţie au fost demarate înaintea pandemiei, dar pe termen mediu şi lung credem că pariul pe birouri se va dovedi câştigător, studiile recente arătând că angajaţii nu sunt dispuşi să renunţe la birou pentru a-şi desfăşura activitatea exclusiv de acasă", a declarat Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară. Cu venituri de 8,8 miliarde de euro, serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare.