"Programul va fi suplimentat in septembrie pentru 2016 si in octombrie vom avea o strategie pentru acest program pe termen mediu, de cinci ani, astfel incat sa evitam eventualele sincope in derularea lui", a precizat ministrul Finantelor, la Realitatea TV.

Potrivit acesteia, cererea de finantari pe "Prima Casa" a crescut foarte mult in perioada discutiilor cu privire la Legea darii in plata, iar acum se intampla la fel pentru ca "oamenii nu stiu daca programul va mai fi la anul sau nu".

Ministrul Finantelor a precizat ca si in acest caz este nevoie de predictibilitate, astfel incat atat cetatenii cat si dezvoltatorii imobiliari sa isi poata face planuri pe termen mediu.

La inceputul lunii august, ministrul Finantelor a explicat ca viitorul programului “Prima Casa” va depinde de discutiile cu bancile si cu clientii acestui program si ca o decizie de continuare va fi luata in septembrie.

"Stam la masa cu bancile, cu investitorii, cu clientii sa vedem in ce masura acest program a fost unul de succes, in ce masura piata are nevoie de el sa continue, cum trebuie sa continue si sa venim cu aceasta propunere concreta pentru ca programul sa fie unul cu predictibilitate, sa fie unul pe termen mediu si lung", a spus Anca Dragu.

Programul "Prima Casa" a fost modificat, la finalul anului trecut, in sensul diminuarii marjei de dobanda pe care bancile o pot aplica peste indicatorul ROBOR de la 2,5 puncte la 2 puncte procentuale.

Programul "Prima Casa" a avut, initial, alocat un plafon de 1,6 miliarde de lei pentru acest an, care a fost suplimentat cu inca 500 de milioane de lei, dupa intrarea in vigoare a Legii privind darea in plata. Programul are 170.000 de beneficiari si rata de neperformanta este de 0,04%.