Asta inseamna ca nu este valabil pentru constructii noi si pentru asociatii.

Aurel Saramet, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), explica pentru incont.ro ca normele de aplicare pentru constructii noi au fost trimise la bancheri, care au la randul lor cateva observatii si ca d-abia "zilele viitoare" poate ca se vor putea da si garantii pentru astfel de imprumuturi.

Astfel, Programul Prima Casa 2, gandit sa stimuleze piata imobiliara si constructia de locuinte noi, nu este functional nici in acest moment, dupa luni de zile de discutii mergandu-se mai departe doar varianta Prima Casa 1, in care se dadeau garantii pentru credite de pana la 60.000 de euro pentru locuinte deja construite.

Potrivit lui Saramet, normele de aplicare si ordinul comun al ministrilor indreptatiti inca nu au aparut, iar lipsa lor face practic imposibila intrarea in vigoare a programului Prima Casa 2, gandit special sa incurajeze sectorul constructiilor, ingenuncheat acum de criza.

Presedintele Fondului de Garantare a mai explicat pentru incont.ro ca, in prezent, FNGCIMM primeste cam 90 - 100 de dosare pe zi.

"Ce se intampla anul trecut in Prima Casa si preferintele manifestate raman cam aceleasi. A mai crescut valoarea locuintelor vizate cu 1.000 - 2.000 de euro ca oamenii s-au obisnuit cu programul acum", a spus seful FNGCIMM.

Bilantul pe anul trecut a vizat achizitionarea prin Prima Casa in majoritate (52%) a apartamentelor de doua camere, iar media unei garantii a fost de 41.600 de euro. Cele mai multe locuinte s-au cumparat in Capitala (31%), Cluj (7,63%), Timis (5,55%), Constanta (3,96%), Iasi, Brasov si Sibiu.

Mai departe, in primele patru luni ale anului, FNGCIMM a aprobat circa 850-860 de dosare de garantare a imprumuturilor pentru achizitia de locuinte prin a doua varianta a programului, care teoretic a intrat in vigoare din 8 martie. 

Romanii se orienteaza tot spre apartamentele construite inainte de 2008.

Reamintim ca bugetul alocat in acest an pentru sustinerea achizitiei primei locuinte este de 700 de milioane de euro fata de fondurile de un miliard de euro alocate in 2009.

In acest an, programul a fost modificat, astfel ca Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM va garanta creditul pentru cumpararea unei locuinte prin "Prima Casa" in limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja incepute, si 70.000 euro, pentru locuinte cu lucrari inca neincepute, iar cumparatorii organizati in asociatii, care trebuia sa aiaba minimum sapte persoane, vor avea o garantie de cate 75.000 euro, tot pentru case noi.

Aici, la asociatii, s-ar mai putea produce insa o schimbare! Comisia de buget-finante a Senatului a propus si aprobat un amendament prin care casele vor putea fi construite chiar si de catre doi asociati, in loc de minimum sapte, cum spune acum reglementarea in vigoare. 

Creditele prin "Prima Casa" au o rata a dobanzii EURIBOR (rata solicitata intre principalele banci din zona euro la depozitele pe piata interbancara) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite in euro, respectiv ROBOR (rata dobanzii la imprumuturi pe piata interbancara romaneasca) la 3 luni.

ATENTIE: Si apartamentele Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL)  pot fi cumparate pin Prima Casa 2, daca sunteti chiriasii in ele de cel putin un an!

La mai mult de o luna de la lansarea programului Prima Casa 2, Executivul a venit cu clarificarile asteptate de cei care vor sa-si construiasca o locuinta noua cu garantie de la stat, dupa aprobarea unei hotarari de Guvern. Numai ca aceste clarificari nu sunt suficiente pentru derularea programului, mai au nevoie si de norma de aplicare!