Intre 1990 si 2015, cele mai multe locuinte au fost construite in Bucuresti si in judetele Ilfov, Constanta, Suceava si Cluj, iar cel mai bun an in ceea ce priveste livrarile de locuinte a fost 2008.

Ca distributie regionala, zona de Nord-Est, care inregistreaza cel mai ridicat numar de locuitori, este in topul livrarilor in ultimii 26 de ani, cu peste 200.000 de case si apartamente noi finalizate. Urmatoarele zone dupa nivelul de livrari sunt regiunea Sud-Muntenia cu peste 146.000 de unitati si regiunea de Sud-Est cu mai mult de 143.000 de unitati.

In perioada 1990 - 2015, in Romania, media locuintelor construite anual este de aproximativ 38.000. Cel mai bun an a fost 2008, cu peste 67.000 de unitati livrate. La polul opus, anul 2000 a inregistrat cel mai scazut volum de livrari, cu doar 26.400 de case si apartamente noi finalizate.

In topul livrarilor de locuinte se afla Municipiul Bucuresti (68.435), urmat de judetele Ilfov (66.034), Constanta (51.293), Suceava (50.848) si Cluj (50.394). La polul opus, judetul cu cea mai redusa activitate rezidentiala din ultimii 26 de ani este Caras-Severin, unde au fost construite doar 5.185 de unitati. Acest volum reprezinta 3,8% din totalul locuintelor existente in judet. Spre comparatie, in Ilfov, pe fondul dezvoltarii imobiliare din localitatile invecinate Capitalei, 38,5% dintre locuinte au fost finalizate in perioada analizata.

In anul 2015, in Romania au fost finalizate aproximativ 47.000 de locuinte, in crestere cu 4,5% fata de 2014. Cu toate acestea, numarul de locuinte livrate a crescut in doar 17 judete, in timp ce in celelalte 25 s-a inregistrat o scadere a pietei rezidentiale.

Cele mai multe locuinte au fost finalizate in judetele Ilfov (6.634), Bucuresti (4.448), Iasi (3.033), Cluj (3.022) si Timis (2.852). Judetele Iasi si Sibiu au inregistrat cele mai semnificative cresteri ale activitatii rezidentiale, cu un plus de 64%, respectiv 46%.