Daca estul, unde sunt cartiere precum Vitan sau Dristor,  este “vedeta” tranzactiilor imobiliare intr-o perioada in care sectorul este aproape inghetat, nici vestul nu este ocolit de clienti.

In aceasta zona se vand trei locuinte in fiecare luna pe proiect, la un pret de 752 de euro pe metru patrat, potrivit unui studiu al agentiei Colliers. Chiar si asa, multi care vor sa se mute aici sunt descurajati de accesul dificil si de blocajele rutiere permanente.

De ce vand locuintele mai scumpe din est?

Cei de la Colliers spun ca zona de est s-a bucurat de un volum mai mare de locuinte vandute, comparativ cu zona de vest chiar daca preturile au fost cu 16% mai mari decat media zonei de vest. Si asta pentru ca, In cartiere precum Titan sau Muncii, sunt proiecte care se adreseaza atat celor cu venituri medii cat si celor cu venituri mici. In schimb, in vest, imobilele sunt destinate in special romanilor cu venituri mici.

Zone blocate

In total, cele mai multe locuinte finalizate, peste 1.300, sunt situate in estul Bucurestiului, la polul opus fiind sudul, cu doar 182.

Chiar daca exista zone ale Bucurestiului unde tranzactiile se dezgheata, sudul si nordul raman blocate. Motivul? Pe timp de boom economic, dezvoltatorii au inceput constructia unor ansambluri rezidentiale in zone unde infrastructura era insuficient dezvoltata. Iar nordul Capitalei este un astfel de exemplu: sunt strazi unde nu exista nici macar canalizare.