Petroplus si-a informat clientii ca a oprit livrarile rafinariei Coryton din Anglia, a declarat astazi o sursa apropiata situatiei. Printre clientii Coryton se numara si grupul petrolier BP.

Compania elvetiana a fost afectata de scaderea marjelor de rafinare, precum si de nivelul ridicat al datoriilor, determinat de finantarea operatiunilor prin obligatiuni. Petroplus s-a aflat in negocieri in ultimele saptamani cu creditorii, dupa ce acestia i-au retras finantarea in decembrie.

"Am lucrat din greu sa evitam acest deznodamant, dar nu am reusit sa ajungem la un acord cu creditorii pentru rezolvarea problemelor, avand in vedere conditiile dificile de pe piata financiara si cea de rafinare", a declarat intr-un comunicat directorul general al Petroplus, Jean-Paul Vettier.

Actiunile Petroplus au fost suspendate luni de la tranzactionare pe bursa elvetiana, la solicitarea companiei.

Conducerea Petroplus se pregateste sa ceara intrarea in insolventa in Elvetia, iar masuri similare vor fi luate in restul tarilor unde compania are operatiuni.

Petroplus detine cinci rafinarii, in Franta, Belgia, Elvetia, Marea Britanie si Germania, cu o capacitate combinata de procesare de 667.000 de barili de petrol pe zi.

Citeste si:

UE pune embargo pe adevarata arma de distrugere in masa a Iranului