Este cea de-a doua intentie de achizitie de catre Chimcomplex a partii viabile din Oltchim, omul de afaceri clujean Stefa Vuza continuand, astfel, strategia aplicata de SCR de la prima licitatie pentru combinatul din Ramnicu Valcea, de acum cativa ani, cand operatiunea fusese castigata de Dan Diaconescu, dar care ulterior a abandonat preluarea firmei din lipsa banilor necesari tranzactiei, scrie Agerpres.

Anul trecut Stefan Vuza a lansat ideea infiintarii Companiei Nationale de Chimie (CNC) incluzand firmele Chimcomplex si Oltchim.

"CNC ar urma sa fie o companie ce va repozitiona Romania pe harta industriei chimice din Europa, avand in vedere forta comerciala pe care o vor avea impreuna cele doua combinate. Cred ca Romania, in baza experientei valoroase acumulate in domeniul chimiei in decurs de peste o jumatate de secol, merita sa aiba o companie puternica in Europa, macar in planul industriei chimice", a declarat Virgiliu Bancila, presedintele Consiliului de Administratie al Chimcomplex Borzesti.

Argumentand aceasta intentie, Bancila a explicat faptul ca in Romania "exista un potential uman deosebit in domeniul chimiei".

"Avem scoli de chimie, universitati de renume si cercetatori dedicati. Avem si resurse minerale care decat sa urmeze calea exportului mai bine sa fie procesate in tara, prin chimizare. Astfel se asigura locuri de munca, taxe pentru stat si o perspectiva mai buna pentru intreaga economie a Romaniei. Rolul viitoarei companii ar fi de polarizare, de atragere a altor societati comerciale din industria chimica romaneasca in actiunea de consolidare, relansare si dezvoltare a acestei ramuri industriale, respectiv chimia sarii', a precizat Virgiliu Bancila.

Oltchim SPV, spre deosebire de Oltchim SA (combinatul in totalitatea sa), detine numai instalatiile viabile. Oltchim se afla in reorganizare, dar si sub o ancheta a Comisiei Europene privind datoriile la stat care au fost sterse. Oficialii Chimcomplex sustin insa ca aceasta nu va influenta preluarea firmei din Ramnicu Valcea prin licitatie.