"Punctul central al viitoarei strategii energetice este securitatea energetica. (...) Acesta este telul nostru. Vrem sa desenam strategia energetica in jurul acestui concept. (...) Nu doar noi sa avem suficient, dar sa putem oferi securitate si celor din jurul nostru. Vedeti ce se intampla in jur. Nu stim incotro ne indreptam. Romania trebuie sa isi ia in serios rolul de a oferi securitate, nu militara, ci energetica in regiune", a declarat Gerea la conferinta ZF Power Summit, potrivit Mediafax.

El a adaugat ca ar fi fost de preferat ca inaintea strategiei energetice sa fie finalizata cea de reindustrializare a Romaniei. "Strategia energetica va fi gata prin septembrie-octombrie. Era bine daca aveam finalizata strategia de reindustrializare, dar nu avem o idee finalizata", a continuat el.

Fostul ministru al Energiei Razvan Nicolescu a prezentat la finele anului trecut o parte din viitoarea strategie energetica.

Potrivit documentului elaborat de Departamentul pentru Energie, obiectivele noii strategii energetice sunt securitatea alimentarii cu energie si mentinerea unui pret suportabil la consumatorii finali si protectia mediului, iar necesarul de investitii in sector se ridica la 100 miliarde euro pana in 2035.

"Pentru a atrage noi investitii in sectorul energetic, Romania trebuie sa asigure existenta unei piete stabile, previzibile si transparente, prin strategii si politici publice si inlaturarea unor potentiale bariere in atragerea investitorilor. Consideram ca necesarul de investitii in sectorul energetic romanesc este, pentru perioada 2015-2035, de aproximativ 100 miliarde de euro", se arata in proiectul de strategie energetica pus in decembrie in dezbatere publica de Departamentul pentru Energie.

Documentul prezinta starea actuala a sistemului energetic national, obiectivele propuse pentru perioada 2015-2035 si angajamentele asumate de Romania fata de Comisia Europeana.

In sectorul gazelor, proiectul mentioneaza ca Romania dispune de cele mai mari rezerve de gaze naturale din Europa Centrala si de Est, cu rezerve sigure de aproximativ 150 miliarde metri cubi si cu rezerve geologice de 615 miliarde metri cubi. Consumul anual al Romaniei este de circa 14 miliarde metri cubi, iar productia nationala este de 11 miliarde metri cubi.

La o productie medie anuala de 11 miliarde de metri cubi si in conditiile unui declin anual constant de 5% al rezervelor sigure de gaze naturale, coroborat cu o rata de inlocuire a rezervelor de gaze naturale de 80%, se poate aprecia ca rezervele actuale de gaze naturale s-ar putea epuiza intr-o perioada de aproximativ 14 ani.

De asemenea, Romania dispune de rezerve sigure de titei de 60 milioane de tone, precum si de rezerve geologice de 2 miliarde de tone.