"Profitul inregistrat de Hidroelectrica se datoreaza maximizarii veniturilor si implicit a profitabilitatii, ca efect al denuntarii contractelor bilaterale cu traderii de energie, cu producatorii termo si cu contractorii generali. Este rezultatul renegocierii a aproximativ 500 de contracte dezavantajoase pentru Hidroelectrica, a redimensionarii organigramei cu consecinta disponibilizarii a 900 de salariati, a comasarii sucursalelor, a optimizarii proceselor de productie si a eficientizarii vanzarii pe cele cinci canale de distributie", se arata intr-un comunicat transmis de companie. 

Hidroelectrica, controlata de stat, a raportat pentru anii 2011 si 2012 pierderi cumulate de 693 milioane de lei. 

In primul semestru, afacerile Hidroelectrica au totalizat 1,68 miliarde de lei (382,6 milioane euro), in crestere cu 33,4% de la nivelul de 1,26 miliarde de lei inregistrat in primele sase luni din 2012. 

De asemenea, productia de electricitate a crescut cu 17,1%, de la 7 milioane de MWh la 8,2 milioane MWh. 

Hidroelectrica s-a aflat in insolventa timp de un an, in perioada iunie 2012 - iulie 2013.