Cele doua pachete, de 12.240 MWh fiecare, au fost ofertate pe Piata Centralizata a Contractelor Bilaterale (PCCB) si sunt aferente perioadei 1 august - 31 decembrie 2012.

Compania precizeaza, intr-un comunicat, ca la licitatii au participat un numar record de ofertanti, 21, in cazul primei, respectiv 16 pentru celalalt pachet.

Ofertele castigatoare au fost ale Repower Furnizare Romania, cu 255,77 lei/ MWh (plata lunii contractuale in avans) si CEZ Trade Romania cu 256,5 lei/ MWh (plata in avans a intregii cantitati). Astfel, valoarea cumulata a celor doua contracte este de 6,2 milioane lei (1,3 milioane euro).

"Functie de evolutia negocierilor contractelor bilaterale si prognoza de productie a perioadei august-decembrie 2012, Hidroelectrica va oferta pe PCCB-OPCOM intreaga energie electrica disponibila", se spune in comunicatul citat de Mediafax.

Producatorul energetic de stat a intrat in insolventa in 20 iunie, la solicitarea Consiliului de Administratie. Consiliul si-a motivat cererea prin scaderea cifrei de afaceri si cresterea datoriilor, pe fondul unui "dezastru de management" si al secetei din 2011.