"Mi s-a adus la cunoştinţă ieri, cu suspectă şi nepermisă întârziere, situaţia gravă de la Complexul Energetic Oltenia. Am convocat imediat o întâlnire de urgenţă şi, împreună cu miniştrii şi autorităţile responsabile, am analizat ce măsuri pot fi luate, astfel încât Complexul Energetic Oltenia să-şi reia activitatea la capacitatea normală. Ne preocupă situaţia de la CE Oltenia şi funcţionarea sistemului energetic naţional şi am ţinut cont de toate semnalele apărute în spaţiul public în ultimele zile. Astfel, am dispus următoarele măsuri: să-mi fie prezentată de urgenţă situaţia stocurilor de cărbune comparativ cu anul trecut, o analiză detaliată a situaţiei minerilor, a veniturilor lor şi a condiţiilor de lucru, precum şi soluţii de modernizare a Complexului Energetic Oltenia, Corpul de control să înceapă în această dimineaţă un control la această societate", a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a menţionat că încă de marţi a solicitat ministrului Energiei să meargă la Târgu Jiu să discute cu reprezentanţii companiei şi să vină cu soluţii, iar miercuri dimineaţă a cerut tuturor structurilor de siguranţă naţională informaţii legate de situaţia CE Oltenia şi verificarea celor apărute în spaţiul public privind achiziţii de energie din alte ţări la preţuri foarte mari.

"Am solicitat ministrului Energiei să meargă în această dimineaţă la Târgu Jiu, să discute cu oamenii şi să vină urgent cu soluţii. Am cerut consilierului de stat din aparatul primului ministru, cu responsabilităţi în domeniul energiei, să convoace de urgenţă Grupul de lucru interministerial pentru siguranţă energetică. Am solicitat în această dimineaţă tuturor structurilor de siguranţă naţională informaţii legate de această situaţie extrem de gravă şi verificarea celor apărute în spaţiul public privind achiziţii de energie din alte ţări la preţuri foarte mari, astfel încât să ne lămurim foarte clar dacă există vreo legătură între acest blocaj şi dorinţa unora de a face speculaţii pe spatele românilor. Nimeni, absolut nimeni nu se poate juca cu independenţa energetică a ţării. Cu toate aceste date pe masă, vom putea să luăm deciziile care se impun, astfel încât să nu fie afectată siguranţa şi funcţionarea sistemului energetic naţional", a subliniat Dăncilă.

Totodată, Corpul de control al prim-ministrului desfăşoară, începând de joi, un control la societatea Complexul Energetic Oltenia - SA.

Potrivit unui comunicat al Guvernului obiectivele controlului constau în "verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanţă corporativă, modului de stabilire şi acordare a drepturilor de natură salarială pentru personalul societăţii Complexul Energetic Oltenia SA, respectarea normelor de sănătate şi securitate în muncă la nivelul acestei entităţi, exploatarea resurselor minerale şi constituirea stocurilor, realizarea programelor anuale de investiţii şi dezvoltare".

Sursa citată menţionează că, anterior, Corpul de control al prim-ministrului a mai efectuat acţiuni de control ce au vizat alte obiective. Astfel, a fost verificată încheierea de către societatea Complexul Energetic Oltenia SA a unui contract de transfer al activului unităţii miniere de la Cariera Berbeşti către societatea Centrala Electrică de Termoficare Govora SA Râmnicu Vâlcea.

Totodată, Corpul de control al premierului a verificat preluarea de către societatea Electrocentrale Grup SA a datoriei societăţii Termoelectrica SA faţă de societatea Complex Energetic Oltenia SA, precum şi respectarea de către societatea Complex Energetic Oltenia SA a prevederilor legale cu privire la angajarea şi plata cheltuielilor de sponsorizare şi a altor cheltuieli de finanţare a unor activităţi sportive, precizează sursa citată.

"Dintre acestea, în anul 2018, au fost finalizate două acţiuni de control ce au vizat primele două obiective enunţate, iar concluziile rezultate au fost comunicate instituţiilor abilitate. Au fost sesizate organele de urmărire penală pentru verificări şi măsuri potrivit competenţelor", se arată în comunicatul Guvernului.