Potrivit ministrului, în minele închise după 1989 se regăsesc materiale rare și extrem de rare, din care unele nu se găsesc în Europa, care acum sunt intens folosite în industria IT și cea auto, ceea ce ar putea pune România pe harta exportatorilor de astfel de elemente chimice.

"Nu poţi dezvolta o industrie fără resurse. Din fericire pentru noi, România are resurse. Vreau să vă anunţ în premieră că am redeschis primele trei mine din cele 530 închise, la perimetrul minier Jolotca, din judeţul Harghita, mine care se află la Radioactiv Măgurele în coordonarea Ministerului Economiei. Vorbim despre primele trei mine redeschise, după 1989 încoace. Aceste mine au materiale rare care ne vor pune în alianţa bateriilor într-o zonă extrem de bună. Avem europiu, material extrem de rar care se foloseşte la semiconductori şi, mai ales, la sistemul de răcire al bateriilor. Aceste materiale rare ne vor pune pe harta lumii aşa cum ne-a pus IT-ul, pe care unii vor să-l readucă la începuturi, în România. Într-un an de zile, vă promit că vom avea toate minele deschise", a spus Bădălău, potrivit Agerpres.

Citește și: Explozia tehnologică scoate din adâncurile pământului un metal pe care nimeni nu dădea doi bani. Prețul s-a triplat în ultimii ani

Potrivit ministrului de resort, România deţine resurse importante de care se poate profita pentru o dezvoltare economică, iar unul dintre proiectele ministerului pe care îl conduce este "de a face o companie de proiecte între CupruMin şi MoldoMin".

"România stă pe 400 de tone de aur, şi nu vorbesc de Roşia Montană, pe 2.800 de tone de argint şi pe câteva zeci de mii de tone de cupru. CupruMin şi MoldoMin reprezintă a treia sursă de cupru din Europa. De asemenea, România stă pe materiale precum cobalt şi grafit care nu există în Europa, şi care în afară de câteva ţări din lume, nu le are nimeni. Materiale extrem de rare pentru care, numai anul acesta, au fost acordate 27 de autorizaţii de prospecţiune. Nu putem avea o siderurgie sau metalurgie fără a reporni aceste mine. Proiectul nostru ca minister este de a face o companie de proiecte între CupruMin şi MoldoMin. MoldoMin este în lichidare din 2013 şi nu vreau să acuz pe nimeni, dar cineva a vrut foarte clar să blocheze aceste lucruri. Singura mină din ţară care este exploatabilă în momentul acesta este CupruMin care exportă la container materialul brut în China. Dacă dumneavoastră consideraţi că creşte o economie, atunci este grav. Există în momentul acesta minereu valoros pe care vrem să-l punem pe hartă şi pe această bază să construim noua siderurgie. Avem Galaţiul care încă funcţionează şi vânzarea se va încheia în câteva zile cu toate condiţiile de mediu. Avem Târgovişte Siderurgie care funcţionează la jumătate", a explicat Niculae Bădălău.

Citește și: Metalul mai prețios ca aurul. De ce a explodat prețul și în ce industrie se folosește

Acesta a menţionat că pentru dezvoltarea unei economii puternice, România are nevoie de energie ieftină şi prin intermediul exploatărilor offshore va avea şansa să devină independentă din punct de vedere energetic.

"Să dezvoltăm o economie puternică ne trebuie energie ieftină. România are şansă prin offshore să devină independentă energetic. În momentul ăsta, consumăm ca energie cam 9.800 Mw din care reuşim să-i asigurăm atât din energie verde undeva la un sfert, dar extrem de variabilă, pentru că atunci când nu bate vântul nu avem energie acolo. Avem o energie cursivă sau liniară din cea atomo, undeva la 2.000 Mw, avem o energie hidro ieftină şi avem Complexul Oltenia care produce energie la costuri destul de mari. La Ministerul Economiei avem Transelectrica. România exportă un tren de sare zilnic. Nici sarea nu mai putem să o procesăm, ceea ce este trist", a subliniat ministrul Economiei.

Oficiali din Guvernul României, parlamentari, reprezentanţi ai administraţiilor publice centrale şi locale şi ai companiilor cu activitate de construcţii participă, miercuri, la prima ediţie a conferinţei "Upgrade Romania - Marile proiecte de investiţii din 2019".