Potrivit proiectului, contribuţia anuală percepută pentru titularii de licenţe în domeniul energiei electrice şi al gazelor naturale rămâne de 2% din cifra de afaceri anuală realizată de aceştia din activităţile ce fac obiectul licenţelor acordate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

"Prin derogare (...) contribuţia anuală percepută de la titularii licenţelor de exploatare comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de cărbune precum şi a celor de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare, se stabileşte anual prin Ordinul preşedintelui ANRE", se menţionează în proiect.

Cifra de afaceri ce se constituie ca bază de calcul pentru perceperea contribuţiei anuale este definită şi calculată conform reglementărilor ANRE aprobate prin ordin al preşedintelui ANRE, cu avizul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.

Proiectul de modificare a OUG 114/2018 poate fi consultat aici.

Documentul mai prevede că pentru perioada 1 martie 2019 - 28 februarie 2022, pentru clienţii casnici furnizarea de energie electrică se realizează în condiţii reglementate de către ANRE, preţurile se vânzare a energiei electrice livrată de producători furnizorilor de ultimă instanţă fiind stabilite pe baza metodologiilor aprobate de ANRE.

Pentru calculul tarifelor de transport şi distribuţie a energiei electrice, în perioada de reglementare 2019-2024, rata de rentabilitate a capitalului investit, reprezentând costul mediu al capitalului investit, exprimat în termeni reali, înainte de impozitare, este de 6,9%.

Proiectul mai prevede că în perioada 1 aprilie 2019-28 februarie 2022, producătorii, inclusiv filialele acestora şi/sau afiliaţii aparţinând aceluiaşi grup de interes economic care desfăşoară atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul României au obligaţia să vândă cu preţul de 68 lei/MWh cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă către furnizori şi clienţi finali eligibili.

"În această perioadă, producătorul are obligaţia să vândă cu prioritate către furnizori, în condiţii reglementate de ANRE, pentru asigurarea întregului necesar de consum al clienţilor casnici şi al producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei, din producţia curentă şi/sau din depozitele de înmagazinare", conform documentului.

De asemenea, pentru calculul tarifelor de transport şi distribuţie a gazelor naturale, în perioada de reglementare 2019-2024, rata de rentabilitate a a capitalului investit, reprezentând costul mediu al capitalului investit, exprimat în termeni reali, înainte de impozitare este de 6,9% .

Pentru perioada aprilie 2019-28 februarie 2022, în conformitate cu reglementările proprii, ANRE va stabili o structură specifică de amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale destinată asigurării consumului clienţilor finali noncasnici, cu excepţia producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei.

Ministrul Energiei, Anton Anton, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că va fi eliminată contribuţia de 2% pentru producătorii de energie pe bază de cărbune, în acest sens existând avizul Consiliului Concurenţei.

"(Contribuţia de - n.r.) 2% se scoate pentru cărbune, preţul gazelor rămâne acelaşi", a spus Anton, întrebat ce prevederi din sectorul energetic din OUG 114/2018 vor fi modificate.

Pe de altă parte, conform unui răspuns al Consiliului Concurenţei către Ministerul Energiei, document obţinut de Agerpres, se menţionează că reducerea contribuţiei de la 2% din cifra de afaceri la 0,2% pentru producătorii de energie pe cărbune, aşa cum propune Ministerul Energiei, ridică suspiciuni privind acordarea unui ajutor de stat şi ar trebui agreată cu Comisia Europeană şi cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).

Proiectul de modificare a OUG 114/2018 poate fi consultat aici.