"Oamenii in care eu am avut incredere, si nu imi pare rau, au negociat cu cei de la OMV si de la Exxon intrarea Romgaz in asociere in ceea ce priveste exploatarile noilor zacaminte din Marea Neagra doua luni, in fiecare zi cei de la OMV si Exxon spunand "gata, nu mai negociem". Sigur, intotdeauna important in acest tip de negociere este sa nu rupi coarda. Pana la urma am obtinut o participare corecta pentru Romgaz, care ramane cu capital majoritar al statului roman", a spus Victor Ponta, informeaza Mediafax.

Premierul a precizat totodata ca vor fi majorate redeventele nu doar pentru Petrom, ci in toate zonele care tin de resursele naturale, inclusiv petrol si gaze, la media europeana. 

OMV Petrom si ExxonMobil Exploration and Production Romania au anuntat in februarie o descoperire semnificativa de gaze la exploatarile din Marea Neagra. Zacamantul de gaze naturale a fost plasat la 42-84 miliarde metri cubi, care echivaleaza cu de 3-6 ori consumul anual al Romaniei. Operatiunile de foraj derulate de cele doua companii in Marea Neagra au inceput la sfarsitul anului 2011. 

Extractia de gaze in Marea Neagra este preconizata pentru sfarsitul deceniului, iar exploatarea zacamantului, estimata pentru o perioada de 10 ani, ar putea asigura independenta energetica a Romaniei in privinta gazelor naturale.