Prețul energiei electrice pe bursa din România, cu 25% mai mic față de țările din regiune

Energie electrica, electricitate
Preţul energiei electrice pe bursa din România este marţi cel mai mic dintre pieţele cu care ţara noastră este cuplată în regiune, fiind chiar şi cu 25% mai redus în orele de vârf de consum, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului pieţei, OPCOM.
Astfel, preţul pe piaţa spot (Piaţa pentru Ziua Următoare) din România a avut o medie de 40,95 euro pe MWh la nivelul întregii zile, scrie Agerpres.
Spre comparaţie, pe piaţa din Ungaria, preţul a fost de 55,84 euro pe MWh, în Slovacia - 55,57 euro pe MWh, iar în Cehia tot 55,57 euro pe MWh.
În orele de vârf de consum (9:00 - 20:00), diferenţa a fost şi mai mare. Spre exemplu, la ora 19:00, dacă în România preţul era de 49,18 euro pe MWh, în Ungaria, Cehia şi Slovacia preţul era de 63,01 euro pe MWh.
Mai multe despre: #energie electrica#OPCOM
Pe acelasi subiect:
Prima pagina pe scurt:
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
CFA România: Impactul economic al coronavirusului se va resimţi puternic până în trimestrul IV al anului 2021. La cât ajunge cursul euro/leu în acest an
Un român care lucrează în străinătate trimite în medie în țară 500 euro pe lună. În 2019, diaspora a trimis echivalentul a 3% din PIB-ul României
