"Impactul intotdeauna se regaseste in factura finala la consumator, dar ceea ce este important pentru noi este ca, in aceste momente de criza, sa facem o retrospectiva cum am ajuns aici. Daca, din perspectiva celor doi operatori de transport, Transgaz si Transelectrica, noi ne-am facut foarte bine treaba si am asigurat integritatea sistemului pe ambele zone, politica de stocare sau lipsa de coerenta in aceasta politica din vara, cu impact in iarna, poate ne-a adus intr-o zona de risc mai ridicat decat de obicei", a spus Petrescu, citat de Agerpres.

El a subliniat ca perioada critica nu s-a terminat, intrucat sunt asteptate noi episoade de ger.

"Asa ca, odata ce trecem de aceasta perioada de risc, care nu s-a terminat, am inteles ca mai sunt episoade de vreme cu temperaturi foarte scazute, deci, odata ce trecem de aceasta perioada, deja trebuie sa stabilim o politica foarte clara in ceea ce priveste stocul vizavi de perioada urmatoare de iarna", a spus Petrescu.

Pretul energiei pe piata spot a bursei OPCOM a depasit, joi, 600 de lei pe MWh, record absolut, nivelul fiind dublu fata de inceputul acestui an. Consumul de energie a atins si el in aceasta luna cote-record de peste 9.000 de MW.

Pe 12 ianuarie, ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat ca a observat o proasta pregatire a perioadei de iarna realizata de fostul guvern, precizand ca a cerut Corpului de control sa faca verificari in acest sens la complexele energetice Hunedoara si Oltenia, precum si la Ministerul Energiei.

"Am observat in acest timp o proasta pregatire in prealabil a perioadei de iarna de catre fostul guvern. In primul rand, stocurile de carbune la centralele termoelectrice. Aici m-as referi la CE Oltenia, unde avem la ora actuala 357.000 de tone. Cu un consum zilnic pe varf orar de 80.000 de tone, ne-ar asigura o durata de functionare doar pentru patru zile. La CE Hunedoara avem la ora actuala in stocuri 30.000 de tone. Cu un consum zilnic de 6.100 de tone pe zi, asta inseamna o functionare de maxim patru zile", a declarat Petcu, in cadrul unei sedinte de Guvern.