Astfel, la ora 10:00, consumul era de 9.120 de MW, iar productia totaliza 8.654 de MW. Soldul import-export era pozitiv, adica importurile sunt mai mari decat exporturile, deferenta fiind de 475 de MW, scrie Agerpres.

Cele mai mari cantitati importate provin din Ucraina (407 MW), Ungaria (145 de MW) si Serbia (125 de MW). Cu Bulgaria, Romania are un sold negativ, respectiv exporturile sunt mai mari decat importurile.

Productia nationala era asigurata de carbune - 2.642 de MW, hidrocentrale - 2.228 de MW, centrala nucleara de la Cernavoda - 1.370 de MW, turbine eoliene - 123 de MW, panouri fotovoltaice - 199 de MW, biomasa - 47 de MW.

Romania a inregistrat in zilele de 15 si 23 ianuarie 2017 cel mai mare pret al energiei din Europa, ajungand la 74,92 de euro pe MWh, respectiv 96,52 de euro pe MWh, potrivit datelor de pe site-ul bursei de energie OPCOM, operatorul pietei de energie electrica si gaze naturale din Romania.

Secretarul de stat in Ministerul Energiei Robert Tudorache a dat asigurari, insa, ca pretul ridicat al energiei de pe piata spot a bursei OPCOM nu se va reflecta in facturile populatiei, sustinand ca preturile energiei au crescut si in alte tari din regiune.

”Evolutia aceasta si cresterea pretului a fost in context european, zonal, nu numai in Romania, daca va uitati cu atentie. Fata de aceasta explozie a pretului la energie, am avut o serie intreaga la minister, sustinuti fiind si de ministrul Economiei, unde am stat de vorba cu ANRE, cu Consiliul Concurentei, cu OPCOM, cu toti factorii implicati in aceasta piata a energiei”, a spus Tudorache.

De asemenea, Ministerul Energiei a solicitat Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) sa transparentizeze ”tot procesul de cautare” a factorilor care au generat cresterile, intrucat ei fac o analiza.

”Din punctul nostru de vedere, cauzele (cresterii pretului pe bursa, n.r.) sunt multiple, atat timp cat factorii care au influentat cresterea pretului, gen factori climatici, de consum s.a.m.d. au disparut, nu ne explicam de ce la ora actuala pretul energiei este sus”, spune Tudorache. ”Momentan, efectele nu se vor resimti catre populatie. Asta ne-am asigurat. Pierderile sunt pe furnizori”, a spus secretarul de stat.

Intrebat de ce populatia nu va resimti in facturi cresterile de pe bursa, Tudorache a spus ca ”sunt contracte incheiate, este o piata reglementata. Nu au cum sa se rasfranga asupra consumatorilor. Am vorbit inclusiv cu companiile implicate, isi vor asuma aceste fluctuatii de pret”, a mentionat secretarul de stat.

Oficialul nu suspecteaza tranzactii ilegale pe bursa. Nu de aceeasi parere sunt Consiliul Concurentei si Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE), care analizeaza doua tranzactii cu energie incheiate pe bursa de profil OPCOM, suspecte ca ar fi incalcat legislatia.

"Sunt raportate doua tranzactii suspecte. ANRE este in discutii in acest moment cu Consiliul Concurentei pentru a analiza aceste tranzactii. Presedintele ANRE a luat legatura cu cei de la Consiliul Concurentei ca impreuna sa desfasuram o investigatie in legatura cu aceste contracte", au spus oficialii reglementatorului.

ANRE a demarat aceasta ancheta in urma unei sesizari potrivit careia contractele ar fi fost incheiate la un pret mai mare decat ar fi normal.