Potrivit unei liste cu companiile care nu si-au indeplinit anul trecut obligatia achizitionarii certificatelor verzi in limita unei cote stabilite anual de Autoritatea Nationala de reglementare in Energie (ANRE), RAAN figureaza cu cea mai mare restanta, relateaza Mediafax.

Legislatia prevede ca daca o companie nu isi realizeaza cota anuala de certificate verzi este penalizata prin faptul ca este obligata sa le cumpere la un pret mai mare fata de cel de pe piata.

Regia nu a cumparat anul trecut 44.430 de certificate verzi, iar acum este obligata sa le achizitioneze la pretul de 528,17 lei pe unitate (117,9 euro), ceea ce ridica totalul cheltuielii la 23,4 milioane lei (5,2 milioane de euro). Daca si-ar fi indeplinit cota pentru anul trecut, RAAN ar fi platit doar 1,8 milioane de euro.

Anul trecut au fost tranzactionate 9,9 milioane de certificate verzi in Romania, in urcare cu 78,3% de la 5,55 milioane de unitati in 2012, pe fondul cresterii accelerate a productiei de energie din surse regenerabile. Pretul mediu al unui certificat verde a fost anul trecut de 42 de euro, fata de 56 de euro in 2012.

RAAN produce apa grea pentru Centrala Nuclearelectrica din Cernavoda si energie termica si electrica pentru uzul propriu si pentru consumatorii din orasul Drobeta Turnu-Severin. Regia a intrat in insolventa in 2013, avand datorii de 680 milioane lei. In perioada insolventei, compania a mai acumulat datorii de 70 milioane lei.

In total, nu au indeplinit anul trecut cota obligatori de achizitie a certificatelor verzi 15 companii, printre care Administratia Nationala a Apele Romane, Holcim Romania, Interagro Zimnicea sau Termica Suceava, potrivit datelor ANRE.

Cele 15 companii nu au achizitionat in total 55.731 de certificate verzi aferente anului trecut, pentru care trebuie sa plateasca Administratiei Fondului pentru Mediu suma totala de 29,4 milioane lei (6,5 milioane euro).

ANRE a stabilit, in acest an, pentru anul 2013 o cota obligatorie de 0,224 de certificate verzi pe MWh, cu 88,5% mai mare fata de nivelul de 0,1188 certificate verzi pe MWh pentru 2012, ca urmare a faptului ca productia de energie regerabila aproape s-a dublat fata de 2012, ajungand la 6.100 GWh.

Sistemul certificatelor verzi este modul in care Guvernul a decis sa sprijine productia de energie din surse regenerabile. Fiecare producator primeste gratuit de la Transelectrica un anumit numar de certificate verzi pentru energia pe care o produce si o livreaza in retea.

Mai departe, producatorii vand aceste certificate verzi catre furnizori, care sunt obligati prin lege sa le cumpere, scopul fiind ca o anumita parte din consumul final de energie sa fie asigurata de sursele regenerabile. Furnizorii isi recupereaza costurile cu achizitia certificatelor verzi prin includerea in tarife a acestor cheltuieli.