Ciuntesti un munte si escavezi 5 milioane de metri cubi de roca. Trantesti un colos industrial si angajezi mii de muncitori, care sa lucreze pentru el. Se traduce printr-o investitie de un miliard de dolari cu zero rezultate. Asa se prezinta cel mai mare esec al Epocii de Aur - Termocentrala Anina, locul unde sotii Ceausescu visau sa scoata curent din piatra seaca.

Dupa aproape doua decenii de impotmoliri, urmarile se traduc in drame sociale. Romania, un cartier-fantoma, in varful unei coline. Cativa copii bat mingea intre blocuri neterminate. Un batran ii priveste de la geam, dintr-o saracie lucie. E unul dintre putinii locatari din cea mai mare colonie muncitoreasca din Romania, acum moarta social.

La nici 2 kilometri distanta, un alt batran urca cu greu un versant. La 83 de ani, vrea sa vada cu ochii lui unul dintre cele mai importante proiecte industriale ale Epocii De Aur, un santier megalomanic pe care el l-a condus in anii 80. Astazi are in fata doar dezastru. Praful de acum era, pe atunci, poleiala unei Epoci de Aur, in care sotii Ceausescu construiau proiecte marete in care-si oglindeau vanitatea. Termocentrala Anina, unul din proiectele lor de suflet, nu a functioat, desi a inghitit peste un miliard de dolari.

In anii '70, muncitorii castigau de 4 ori mai mult decat un medic in Capitala

In 1971, sotii Ceausescu au ajuns in Statele Unite. Au vazut acolo un proiect similar. Serviciile secrete, oamenii lui Pacepa, ar fi venit cu informatii extrem de pretioase, dar nu complete. La un an dupa vizita din America, sotii Ceausescu ajung si in China. Au aflat ca poporul chinez detine zacaminte uriase de sisturi bituminoase pe o insula, dar nu aveau tehnologia cu care sa le valorifice. Mii de oameni au fost adusi aici din toata tara, in ceea ce avea sa fie cel mai mare esec comunist. Construirea mastodontului lui a inceput in 1976. Contructori din toata tara veneau la Anina sa aduca un vibrant omagiu stralucitului arhitect al patriei, Nicolae Ceausescu, care anunta constructii epocale. La fel de epocal avea sa fie acest esec.

In urma cu 20 de ani, ambitiile creatoare ale celui mai iubit fiu erau depasite doar de prima doamna, Elena Ceausescu. Specialistii aveau putine cunostinte in domeniu, dar aveau directive sa scoata curent din piatra seaca. Proiectul a mers, insa, din rau in mai rau si activitatea in Termocentrala s-a rezumat la 2 decenii de poticniri si balbe. Marile realizari nu se vedeau de la Bucuresti. In `88 a fost inchis, dupa 8.400 de ore de functionare chinuita. Comunistii si-au dorit sa arda piatra si sa scoata energie electrica. Ideea li s-a parut atat de geniala geniala incat planuiau sa o exporte peste granita si sa faca bani.

Au pornit la drum fara multe studii prealabile si au aprobat investitii uriase, fara sa isi puna prea multe intrebari despre reusita proiectului, care s-a dovedit in cele din urma un esec total.

Astazi, oamenii din Anina sunt bogati doar in amintiri, desi candva locul era un El Dorado al Romaniei. In urma cu 37 de ani, angajatii Termocentralei traiau pe picior mare: aveau in jur de 13.000 de lei salariul lunar. Tinerii muncitori castigau de patru ori mai mult decat un medic de la Timisoara sau chiar din Bucuresti. Erau bucurosi ca statul are nevoie de ei, iar santierul inainta indraznet.

Ce a ramas in urma proiectului megaloman al "intaiului arhitect al tarii"

Balbele nenumarate care aveau sa urmeze aduceau bani in buzunarele muncitorilor, nu si curent in reteaua nationala de energie. Milioane de ore suplimentare si sporuri de care angajatii se bucurau, intr-o cooperativa a muncii in zadar. Pentru seful de proiect erau multi ani de compromis. Comitetul Central ia in '76 o decizie surprinzatoare - schimbarea amplasamentului termocentralei. De la Oravita, chiar pe zacamantul de sist, din munte, la Anina. Mutarea amplasamentului e rezultatul vointei Elenei Ceausescu: s-a opus importurilor, tara sa se bazeze doar pe resurse interne. Si asa s-a facut.

La Anina se schimbau toate datele problemei. Santierul si-a triplat costurile si a intarziat cu inca 5 ani. Proiectantii au ascultat orbeste. Oficial se laudau in documentarele vremii cu escavarile din munte, nu si cu producerea de energie electirca.

Nimeni nu a pus la Bucuresti problema carburantului insuficient la arderea sisturilor si a inceput noul proiect. S-au escavat 5 milioane metri cubi de roca, s-a tras apa la 500 de metri inaltime pentru proiect, si, ca la orice treaba romaneasca, abia la sfarsit responsabilii si-au dat seama ca au o mare problema: nu aveau unde pune cenusa. Astfel a aparut o noua cheltuiala - turnul de 220 de metri, cel mai inalt din Romania, ridicat special foarte sus ca sa disperseze cenusa pe o distanta cat mai mare si sa nu ingroape uzina. Rocile ardeau fara sa produca energie, pentru ca in amestecul din cazane lipseau carbunii.

Toti cei care se ocupau de proiect au tacut malc ani in sir, desi uzina nu functiona cum trebuie. Nimeni nu semnala probleme, au continuat si angajarile.

Astazi, in colonie traiesc mai mult batrani. Baba Ianca, spre exemplu, are doi baieti, plecati in Franta, pe care nu i-a mai vazut de 3 ani. Cel mic a fugit de o condamnare, dupa ce a fost prins conducand fara permis, iar cu cel mare s-a certat pentru nora. Spune ca nu i-au trimis bani niciodata. Batrana suporta mai greu dorul de ei decat tot traiul mizer.

Toata colonia este ingropata in saracie. Masina la care lucreaza barbatii dateaza chiar din anul in care a fost pusa in functiune termocentrala - 1984. Si are probabil tot atatea reparatii. E un peisaj trist, cu ulite in mocirla si oameni letargici.
Colonia a fost neincapatoare pentru colosul industrial si asa, in anii '80, incepe la 3 ilometri distanta de baraci, constructia de la zero a unui intreg cartier. Numit Orasul Nou, vecin cu muntii intr-un peisaj de invidiat, deasupra Aninei. Aproape 100 de blocuri erau populate cu tineri din Moldova, Oltenia si Maramures.

Acum, Orasul Nou este un cartier fantoma. Elanul muncitoresc a fost inlocuit cu lupta pentru supravietuire. In astfel de blocuri sunt ocupate locuintele de la parter si cel mult cele de la etajul 1. Pe care oamenii le-au cumparat de la primarie. La un pret mare pentru aceasta zona, dar foarte mic fata de alte orase din tara. Un apartament de 2 camere, o mie de euro.

Un zid al saraciei tine acest cartier rupt de restul civiilizatiei. E uimitor ca aici locuiau familii intregi, lipsa locurilor de munca i-a scos din aceste blocuri. Au plecat cu tot. Si cu tocurile de la usi si ferestre. Este un tablou sinistru, seamana cu un gulag siberian. Un steag in vant si strigatele copiilor care se intorc de la scoala te lamuresc ca e vorba, totusi, despre un oras romanesc.