Propunerile au fost aprobat in AGA, se arata intr-un raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Decizia actionarilor vine in contextul in care Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a instituit, vineri, sechestru asigurator asupra unor terenuri si instalatii ale Rompetrol Rafinare (RRC), precum si asupra participatiilor in filialele sale, ca masura de precautie impotriva instrainarii de catre companie a unor active in perioada imediat urmatoare.

Actiunea fost contestata luni in instanta de catre companie.

Fiscul vrea ca Rompetrol sa-si plateasca datoria istorica, iar kazahii care controleaza Rompetrol prefera ca statul sa devina actionar minoritar in loc sa dea banii.

Totodata, Consiliul de Adminsitratie al companiei a fost imputernicit sa "hotarasca, sa negocieze si sa semneze orice documente in vederea rescadentarii, reducerii si/sau refinantarii, totale sau partiale, a contractului de imprumut incheiat la 12 august 2008 intre societate si The Rompetrol Group, inclusiv constituirea de garantii reale mobiliare si/sau imobiliare in favoarea The Rompetrol Group", potrivit documentului citat.

Imprumutul de 720 milioane dolari, scadent la 12 august 2010, este garantat de Rompetrol Rafinare cu actiunile pe care le detine la filialele sale Rompetrol Downstream, Rom Oil, Rompetrol Petrochemicals, Rompetrol Logistics si cu unele imobile ale rafinariei Petromidia.

The Rompetrol Group, detinut integral de KazMunaiGaz din Kazahstan, trebuie sa ramburseze 2,4 miliarde de lei in contul datoriilor istorice ale rafinariei Petromidia, angajate printr-o emisiune de obligatiuni de stat din anul 2003.

In octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanta privind transformarea in obligatiuni cu o maturitate de sapte ani a restantelor bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, in valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobanzi si penalitati.

Rompetrol Rafinare, controlata in proportie de 99% de The Rompetrol Group, a rascumparat obligatiuni in valoare de 71 milioane dolari si a platit 24 milioane dolari reprezentand dobanzi aferente.

Actionarii companiei au mai aprobat, marti, ca sumele obtinute in urma majorarii capitalul, decisa la finele lunii iunie, sa fie utilizate pentru "nevoile generale ale societatii, inclusiv pentru rambursarea oricaror datorii scadente".

Rompetrol Rafinare a strans de la actionari in perioada iulie-august 329,49 milioane lei printr-o majorare de capital, banii fiind destinati rambursarii unei parti din obligatiuni.

Majorarea de capital a fost, insa, contestata de Ministerul Finantelor Publice, care a pierdut in luna august primul proces, la Tribunalul Constanta.

Rompetrol Rafinare a atacat, luni, in instanta, masura ANAF de a pune sechestru asigurator asupra unor terenuri si instalatii.

"Rompetrol a atacat luni in instanta decizia ANAF, iar astazi asteptam sa ni se comunice termenele de judecata. (...) Este mai mult o presiune, dar intr-o negociere nu se fac presiuni, partile nu se haituiesc. Este un fel de razboi de gherila", a declarat, marti, Ana Diculescu - Sova, partener senior la casa de avocatura NNDKP, citata de Mediafax.

Ea a adaugat ca Rompetrol nu intentioneaza sa vanda active sau sa isi diminueze patrimoniul si considera ca ANAF a procedat "abuziv" si "excesiv".

"Apreciem sa ANAF a actionat abuziv, excesiv, nu avea dreptul sa o faca. Rompetrol nu a facut niciun gest sa vanda active sau sa isi instraineze patrimoniul. Aceasta masura nu se impunea pentru ca este o creanta comerciala, si nu una bugetara, iar din acest motiv ANAF nu are dreptul de a actiona ca un creditor bugetar", a explicat Ana Diculescu - Sova.

Actiunile Rompetrol Rafinare au inchis sedinta bursiera de luni la un pret de 0,0625 lei pe titlu, in scadere cu 1,57%. La aceasta cotatie capitalizarea companiei este de 1,3 miliarde lei.