Astfel, indicatorul Line Pack, care arata cantitatea de gaze care se afla in sistem intr-un anumit moment, era, la ora 14:00, la nivelul de 34,5 milioane de metri cubi, care indica un dezechilibru in sistem.

Transgaz explica, la capitolul "Limite de functionare ale SNT", ca starea optima a SNT este la valoarea Line Pack de 41 milioane metri cubi plus/minus 1 milion de metri cubi, starea normala este intre 38 si 44 milioane de metri cubi, stari de dezechilibru exista intre 33 si 38 milioane de metri cubi, iar, daca valoarea indicatorului este de sub 33 milioane de metri cubi sau peste 46 de milioane de metri cubi, exista stari de risc.

Nivelul Line Pack a indicat o stare de dezechilibru pe tot parcursul zilei, fiind de 36,1 milioane de metri cubi la ora 6:00; 35,8 milioane de metri cubi la ora 8:00; 35,2 milioane de metri cubi la ora 10:00 si 34,7 milioane de metri cubi la ora 12:00.

In cadrul sedintei de Guvern de joi, ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat ca, in aceasta perioada, cantitatea de gaz din conducte, respectiv Line Pack-ul, s-a mentinut in limite normale de 38 milioane de metri cubi.

Potrivit acestuia, consumul de gaze al Romaniei in aceasta perioada este estimat la 70 milioane de metri cubi (pe zi - n.r.), el fiind asigurat in felul urmator: din productia interna 28 milioane metri cubi, depozite - 26 milioane metri cubi, import - 13 milioane metri cubi si 3 milioane de metri cubi vin in afara sistemului national de transport.