In continuarea cercetarilor in cauza privind exploziile de la Sighetu Marmatiei, procurorii au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatul Georgescu Eugen si retinerea sa pe o perioada de 24 de ore, se precizeaza intr-un comunicat al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Potrivit procurorilor, din probatoriul administrat pana in acest moment al urmaririi penale, a rezultat ca, in calitate de director general al Agentiei Nationale de Reglementare in Energie, respectiv sef al Departamentului control si protectia consumatorilor, in perioada 2007 – mai 2009, avand atributii de serviciu constand in organizarea, coordonarea si verificarea rapoartelor privind controalele efectuate de catre agentii ANRE din teritoriu, si-a indeplinit cu stiinta in mod necorespunzator atributiile de serviciu.

Concret, procurorii afirma ca Georgescu nu a luat masurile prevazute de lege si propuse de agentii constatatori, referitoare la suspendarea licentelor si autorizatiilor eliberate inculpatei SC BERG SISTEM GAZ SA, cu toate ca, atat in cursul lunii noiembrie 2007, cat si in cursul anului 2008, a fost sesizat de catre subordonatii sai. Acestia au efectuat controale la aceasta firma si, cu privire la neregulile grave constatate l-au informat pe Eugen Georgescu.

"Cu toate acestea, in cursul lunii iunie 2008, Georgescu Eugen a cerut subordonatului sau, agentul constatator P. A., sa modifice raportul de inspectie, in sensul eliminarii masurilor referitoare la suspendarea licentelor si autorizatiilor eliberate pentru SC BERG SISTEM GAZ SA. Indeplinirea necorespunzatoare a atributiilor de serviciu trecute in fisa postului numitului GEORGESCU EUGEN, a creat conditiile favorizante pentru continuarea activitatii de proiectare, executie si distributie a gazului metan de catre inculpata SC BERG SISTEM GAZ SA, in municipiul Sighetu-Marmatiei, cu toate ca aceasta firma nu indeplinea mai multe conditii minime necesare derularii acestui tip de activitate, avand drept efect mediat, producerea celor doua explozii", se mai arata in comunicat.

La 19 februarie, o persoana a murit si 20 au fost ranite in urma a doua explozii produse in subsolul unui imobil din Sighetu Marmatiei. Imobilul, care avea la subsol o discoteca, a fost distrus in urma deflagratiilor.