Agentia oficiala a anuntat in acelasi timp componenta noului grup ce va conduce tara, format din sapte persoane. "Conducerea colectiva" va prezida destinele Chinei in urmatorii zece ani, iar componenta ei a facut obiectul unor tratative intense la cel de-al XVIIl-lea congres PCC, incheiat miercuri, scrie Mediafax.

Xi Jinping a fost ales la conducerea Partidului Comunist Chinez, urmand sa devina in martie presedintele Chinei pentru urmatorii zece ani, el fiind primul lider nascut dupa instaurarea regimului fondat de catre Mao, in 1949.

Personalitatea lui Xi Jinping ramane o enigma, atat de mult se confunda cu cariera unui membru al aparatului care a asteptat, in umbra predecesorului sau Hu Jintao, ca functia sa se elibereze.

Fiul unui "erou al revolutiei", el este in acest sens unul dintre "printii rosii", al unei veritabile "aristrocratii" care guverneaza o China devenita a doua putere mondiala sub conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC), partidul unic care s-a reunit in cadrul unui Congres la 8 noiembrie.

Xi Jinping, in varsta de 59 de ani, ar urma sa detina timp de zece ani postul de secretar general al PCC pe care il va mosteni, la fel ca Hu Jintao, caruia ii va urma in functie in functia de presedinte al Republicii Populare in martie 2013.

Hu Jintao este cunoscut ca fiind sobru, cu gesturi aproape "robotizate". Xi Jinping este considerat mai afabil, nu total lipsit de jovialitate si mai relaxat la televiziune. Insa, dincolo de fatada, acest barbat ramane, in mod fundamental, o enigma.

Unii experti il considera un conservator lipsit de charisma, lucru care nu schimba cu nimic cursul actual. Altii, mai numerosi, recunosc ca dispun de prea putine indicii despre modul in care va conduce.

Sotia sa, Peng Liyuan, o cantareata celebra avansata la gradul de general de armata este, de altfel, mai populara de cat el in China. Cuplul are o fiica ce se afla, potrivit unor informatii, la studii in Statele Unite, la Harvard, sub un nume fals.

Secretul care inconjoara familia sa, la fel ca in cazul familiilor tuturor liderilor chinezi, a fost afectat in iunie de o ancheta a agentiei Bloomberg, care a relevat ca rude ale lui Xi Jinping ar detine o avere ce insumeaza cateva sute de milioane de dolari. Aceasta ancheta jurnalistica a fost imediat cenzurata in China.

In 2009 el a suprins intreaga lume, in cursul unei vizite in Mexic, criticandu-i pe un ton muscator pe "strainii cu burta plina, care nu au altceva mai bun de facut decat sa arate cu degetul" China.

Potrivit unei telegrame dezvaluite de WikiLeaks, Xi Jinping a marturisit unor diplomati americani ca ii plac filmele de razboi hollywoodiene. "Saving Private Ryan" al lui Spielberg ar fi filmul sau preferat.

Tatal sau, Xi Zhongxun, a fost unul dintre fonatorii gherilei comuniste in nordul Chinei. Victima, ca multi altii, a "Revolutiei Culturale" a lui Mao (1966-1976), el va fi reabilitat la inceputul anilor '80, odata cu revenirea la putere a lui Deng Xiaoping.

La varsta de 15 ani, Xi Jinping este expediat la tara, in Shaanxi (nord), impreuna cu milioane de liceeni si studenti, inclusiv fosti "gardieni rosii" ai "revolutiei culturale", cu scopul de a fi "reeducat" de catre tarani. Aici este admis in randul partidului, in 1974.

El va ramane "la tara" pana in 1975, an in care este admis la prestigioasa Universitate Tsinghua din Beijing, unde a studiat si Hu Jintao. El obtine aici o diploma de inginer chimist.

Urmeaza o cariera clasica de cadru comunist - fara prea multa stralucire, dar evitand unele "capcane" - in cadrul careia a forjat diverse aliante cu scopul de a accede la functii tot mai importante, ajungand guvernator la Fujian in 2000 si sef al partidului la Zhejiang in 2002 - doua dintre cele mai stralucitoare provincii de coasta ale "miracolului economic" chinez.

In octombrie 2007, la Congresul al XVII-lea al PCC, el isi face intrarea in Comitetul Permanent al Biroului Politic, "centrul puterii", in urma unui compromis asupra numelui sau, intre Hu Jintao si predecesorul sau Jiang Zemin.

Numarul sase intre cei noua membri, el continua ascensiunea. In martie 2008 devine vicepresedinte al statului chinez, iar in octombrie 2010 devine vicepresedinte al puternicei Comisii Militare a PCC. Aceasta promovare il confirma ca succesor al lui Hu Jintao.

Xi Jinping a adancit singur misterul care il inconjoara la inceputul lui septembrie, cand a disparut fara nicio explicatie timp de aproximativ 12 zile, suscitand un val de speculatii cu privire la starea sa de sanatate.