Guvernul italian este angrenat într-un război al declaraţiilor cu oficiali europeni pe seama planurilor Romei de a tripla deficitul bugetar anul viitor, dând înapoi faţă de un angajament anterior de a reduce deficitul într-una dintre ţările cele mai îndatorate ale blocului comunitar.

"O mărire de buget într-o ţară cu o datorie mare devine mult mai complicată... dacă oamenii încep să pună euro sub semnul întrebării", a declarat Draghi în cadrul unei conferinţe de presă din Indonezia, la întâlnirea anuală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), potrivit Agerpres.

"Aceste declaraţii au provocat pagube reale şi există multe dovezi că spread-urile s-au mărit în legătură cu aceste declaraţii. Rezultatele sunt că oamenii şi firmele plătesc dobânzi mai mari la împrumuturi", a spus Draghi. Spread-ul reprezintă diferenţa dintre preţul de cumpărare şi preţul de vânzare al unui instrument financiar.

Un oficial de rang înalt din coaliţia aflată la putere a declarat în această toamnă că Italia ar beneficia de pe urma renunţării la euro, dar ulterior a dat înapoi în urma reacţiei pieţelor.

"Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne calmăm tonul. Al doilea lucru este să aşteptăm faptele", a mai spus preşedintele BCE, subliniind necesitatea de a examina proiectul de cheltuieli, care ar putea fi diferit de comunicarea guvernului.

Risc de contagiune pentru alte state din zona euro

Vicepreşedintele pentru ocuparea forţei de muncă, creştere economică, investiţii şi competitivitate al Comisiei Europene, Jyrki Katainen, i-a cerut Italiei să prezinte un proiect de buget care să fie în concordanţă cu angajamentele sale precedente şi a avertizat în legătură cu riscurile de contagiune pentru alte state din zona euro.

Situaţia este extrem de fragilă”, a declarat Katainen jurnaliştilor atunci când a fost întrebat despre proiectul de buget al guvernului de la Roma şi reacţiile iniţiale negative ale pieţei.

Reprezentantul Comisiei Europene a adăugat că nimeni nu doreşte o instabilitate financiară care poate afecta Italia şi alte ţări din zona euro, “ce ar putea suferi de pe urma riscurilor de contagiune”.

Katainen a spus că Executivul comunitar încearcă să convingă Italia să-şi schimbe planul bugetar, care în prezent încalcă regulile fiscale ale UE.

''Interesul nostru este de a obţine un rezultat care este credibil şi de a încerca să convingem guvernul italian să-şi asume responsabilitatea, care se află în mâinile sle'', a adăugat el.

Italia şi alte ţări din zona euro trebuie să prezinte până luni, 15 octombrie, proiectele lor de buget pentru anul viitor.

''Noi sperăm că putem avea o cooperare bună cu guvernul italian. Nu este prea târziu pentru a menţine stabilitatea şi pentru a fi siguri că în Italia creşterea economică poate continua'', a încheiat vicepreşedintele CE Jyrki Katainen.