În prognoza publicată de Banca Centrală a Spaniei pentru perioada 2019-2021 se arată că a patra economie a zonei euro va înregistra anul acesta o creştere de 2%, faţă de un avans de 2,4% previzionat în iunie, şi în scădere faţă de expansiunea de anul trecut, de 2,4%.

De asemenea, PIB-ul Spaniei ar urma să crească cu 1,7% în 2020 şi cu 1,6% în 2021, comparativ cu estimarea precedentă de 1,9% şi, respectiv, 1,7%.

Printre riscurile cheie la adresa perspectivelor economice, Banca Centrală a Spaniei citează încetinirea din Europa, incertitudinile provocate de Brexit şi tensiunile comerciale dinte SUA şi China. De asemenea, instituţia atrage atenţia asupra turbulenţelor politice din Spania care au dus la alegeri anticipate.

În pofida reducerii prognozei de creştere pentru perioada 2019-2021, evoluţia economiei spaniole este mai bună decât a altor ţări importante din zona euro. Germania este aproape de recesiune, economia Franţei a încetinit, iar PIB-ul Italiei a încetinit, potrivit Agerpres.

Rata şomajului în Spania a scăzut la 14%, dar viitoarele progrese vor fi lente, avertizează economiştii. Banca Centrală a Spaniei se aşteaptă ca până la finalul lui 2021 rata şomajului să scadă la 13%.

Economia spaniolă a înregistrat în 2018 al cincilea an de expansiune, rezistând şocurilor externe şi turbulenţelor politice şi determinând cele trei mari agenţii de evaluare financiară să îmbunătăţească ratingul suveran.