Spania, a patra mare economie a zonei euro, are asigurat, neoficial, un loc in Consiliul Director, la fel ca Germania, Franta si Italia.

Mandatul de opt ani al spaniolului Jose Manuel Gonzalez-Paramo se incheie la sfarsitul lunii mai, iar tari ca Olanda, Luxemburg si Finlanda vizeaza pozitia. Statele din nordul Europei vor sa restabileasca echilibrul in conducerea BCE, dupa ce in urma recentelor schimbari in cele mai importante doua posturi au ajuns un italian si un portughez.
Decizia numirii unui nou membru al Consiliului Director este luata de liderii zonei euro.

Potrivit surselor citate de Reuters, problema ar putea fi discutata la reuniunea ministrilor de finante din uniunea monetara programata pentru 20-21 februarie, sau chiar mai devreme. "Aceste tari vor sa profit de problemele Spaniei pentru a incerca sa obtina un loc in consiliul director. Spania trebuie sa faca toate eforturile diplomatice pentru a incerca sa-si salveze locul la BCE", a spus o sursa.

In cadrul BCE deciziile sunt luate de un consiliu format din 23 de membri, care include pe langa Consiliul Director si sefii bancilor centrale din cele 17 state membre. Consiliul Director este, insa, deosebit de influent, intrucat stabileste agenda pentru politica monetara si poate vota ca un bloc compact.

Expunerea puternica a Spaniei la criza datoriilor, combinata cu schimbarile recente de la BCE, a impins unele economii puternice din nordul Europei sa ceara schimbari pentru restabilirea echilibrului.

"Exista deja o dezbatere publica referitoare la echilibrul Nord-Sud in Consiliul Director al BCE. Spania nu este intr-o pozitie prea solida. Daca Germania ar spune ca vrea ca cineva din Olanda sau alta tara, ma indoiesc ca Spania ar putea rezista", a spus o a doua sursa.

Plecarea lui Gonzalez-Paramo incheie schimbarea completa a Consiliului Director al BCE in ultimii doi ani.