"Aceste măsuri luate de prim-ministrul austriac sunt, mă tem, pe cale să împingă lumea către un război între Cruciaţi şi Semilună", a declarat Erdogan într-un discurs susţinut la Istanbul.

Declaraţiile lui Erdogan au fost făcute după anunţul guvernului conservator al cancelarului Sebastian Kurz care au vizat măsuri, potrivit acestuia, de a lupta contra "islamului politic". Printre aceste măsuri figurează şi închiderea a şapte moschei şi posibila expulzare a zeci de imami finanţaţi de Turcia.

"Ei spun că vor să alunge din Austria oamenii noştri religioşi. Credeţi că noi nu vom reacţiona dacă veţi face un astfel de lucru? Asta înseamnă că vom face ceva", a declarat Erdogan, fără a face alte precizări.

Citește și: Lira turcească se prăbușește la cel mai mic nivel din istorie, după o declarație controversată a  președintelui Erdogan

Vineri, purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc criticase deja anunţul făcut de Austria drept o măsură "vag populistă, islamofobă, rasistă şi discriminatorie" în această ţară.

În jur de 360.000 de persoane de origine turcă trăiesc în Austria, dintre care 117.000 au naţionalitate turcă. Relaţiile dintre Ankara şi Viena sunt în special tensionate după tentativa de puci împotriva lui Erdogan din iulie 2016 care a fost urmată de represalii de mare amploare.

Cuvintele preşedintelui turc vin de altfel înaintea alegerilor anticipate cruciale din 24 iunie. Guvernul austriac a interzis explicit responsabililor turci să organizeze mitinguri în Austria în vederea acestui dublu scrutin prezidenţial şi legislativ.