Moody's si Fitch au aratat, in comunicate transmise dupa aprobarea in Congres a acordului de ridicare a plafonului datoriei de stat, ca guvernul american trebuie sa ia noi masuri de reducere a deficitului bugetar pentru a face ordine in finantele publice si a-si pastra ratingul.

Moody's a atribuit perspectiva negativa ratingului Statelor Unite, iar Fitch a promis ca va incheia pana la sfarsitul lunii o evaluare mai riguroasa, fiind posibila trecerea la perspectiva negativa.

Investitorii asteapta reactia Standard & Poor's, care a fost pana in prezent mai dura decat rivalii sai, amenintand ca va reduce ratingul SUA pana la mijlocul lunii octombrie, daca autoritatile nu vor prezenta un plan concret prin care sa se ajunga la o reducere reala a deficitului bugetar.

America a evitat intrarea in incapacitate de plata. Masurile care vor salva Statele Unite de la colaps VIDEO

De ce nu va intra America niciodata in faliment

Acordul aprobat marti la Washington impune economii de 2.100 miliarde de dolari la bugetul SUA in urmatorii 10 ani, jumatate din cifra considerata adecvata de S&P pentru sprijinirea ratingului AAA. S&P considera ca reducerea deficitului trebuie sa inceapa urgent, deoarece 2012 va fi un an electoral.

Incertitudinile privind ratingul SUA au afectat sever bursele in sedinta de marti, accentuand impactul negativ al temerilor legate de incetinirea cresterii economice. Indicele S&P 500 al bursei de la New York a trecut pe minus pe ansamblul acestui an dupa cea de-a saptea sedinta consecutiva de declin. In Asia, indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a inchis cu o pierdere de peste 2%.

Moody's si Fitch si-au exprimat temerile legate de performantele economiei SUA, a carei crestere este de importanta capitala pentru stabilizarea gradului de indatorare.

Economia SUA a incetinit semnificativ in prima jumatate a anului. In primu trimestru, PIB-ul a crescut cu doar 0,4%, fiind revizuit in scadere puternica de la estimarea initiala de plus 1,9%, iar in trimestrul al doilea a fost inregistrata o crestere de 1,3%.

Citeste si:

Dobanzile la creditele in lei raman la fel. BNR a mentinut rata dobanzii de politica monetara la 6,25%

Milionarul roman care a cumparat o tara, iar acum vrea sa o vanda chinezilor

Formula norocului: Cum sa castigi la loto din trei in trei luni