De la un trafic zilnic de 500.000 de masini, cea mai circulata autostrada din lume era pustie duminica. Autoritatile au inchis o bucata de 16 kilometri, ca sa repare un pod de pe faimoasa artera Mulholland Drive, care serpuieste pe culmile care domina orasul Los Angeles. Cu promisiunea ca totul va dura maximum doua zile.

Cu gandul la ambuteiaje monstruoase si mii de calatori prizonieri in propriile masini, jurnalistii au dat imediat santierului o denumire pe masura - Carmageddon.

"Suntem capitala Statelor Unite cand vine vorba de numarul de masini si mai ales de masini in care calatoreste o singura persoana, doar soferul", spune Antonio Villaraigosa, primar Los Angeles.

Lucrarile de reamenajare au costat aproape 3 milioane de dolari, iar echipa care s-a ocupat atat de bine, de treaba va fi recompensata cu o prima.